Am râs, destul de scârbit şi de trist. A trecut de atunci peste un an şi jumătate. Şi am scris. Şi am lucrat. Am publicat un roman – 157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană, am scris scenarii pentru două emisiuni – Cool Publika şi Salutare, naţiune. Am lucrat la două reviste, două, dacă nu amintesc de Tiuk. Între timp, am primit cetăţenia română, dar nu mă grăbesc să fug din Moldova. Pentru că, vorba lui Andrei Gheorghe: Moldova e frumoasă, Moldova e mişto! Ăsta-i un răspuns pentru Nicolae Popa, care era frustrat că scriitori ca Dumitru Crudu, Vasile Ernu sau eu – le „ocupăm locurile” lor din România. Că el poate rezista în Moldova şi noi nu. Acelaşi sentiment l-am avut citind eseul lui M. V. Ciobanu – care acuză noul val de prozatori basarabeni că iau locul altora, tot basarabeni, în România. E o „acuzaţie” mai mult decât stupidă, venită din frustrare. Şi vreau să-i amintesc lui M. V. Ciobanu că la Tiuk! – revista pe care am fondat-o şi pe care-o facem cu Mihai, fratele meu – nu i-am publicat doar pe Cheianu, Crudu, Ernu, ci şi pe Galaicu-Păun, Busuioc, Butnaru, Esinencu… Pe de altă parte, eu nu-l simt pe Em. Galaicu-Păun sau pe Busuioc ca fiind „de-ai lor”. Graniţa apare doar dacă cineva vrea cu tot dinadinsul ca ea să existe. În eseu, M. V. Ciobanu face master-class-uri pentru scriitorii noului val, dând citate din Dan Lungu. Aici se vede frustrarea lui. Pentru cei ca ei – niciodată un basarabean nu va avea valoarea unui român. Pentru că vede în Moldova o baltă, o patrie second hand. Păcat. O frustrare care o văd la el şi la Nicolae Popa. Care nu există nici la cei amintiţi din „noul val”, dar nici la Emilian Galaicu-Păun sau la Aureliu Busuioc.
Alexandru Vakulovski
