Social

Moldovenii de la Strasbourg: Russian army go home!

Manifestarea a început cu un minut de reculegere în memoria lui Vadim Pisari, tânărul de 18 ani care a fost ucis pe 1 ianuarie de către un ofiţer rus. Oratorii au evocat faptul că omorul tânărului aminteşte că în anul 2012 se împlinesc 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de către Rusia. Participanţii la protest au cerut retragerea imediată şi necondiţionată a armatei şi a armamentului rusesc de pe teritoriul RM.

Potrivit organizatorului mitingului, Gheorghe Bobeică, senatorul român Viorel Badea a ieşit în faţa protestatarilor şi a discutat cu ei. "Manifestanţii au distribuit peste 500 de fluturaşi, iar cerinţele lor au fost înţelese cu bunăvoinţă de aproape toţi deputaţii APCE şi angajaţii Consiliului Europei. Unii deputaţi ruşi încercau, chiar şi la Strasbourg, să înveţe protestatarii care este originea şi istoria lor "adevărată". Răspunsul a fost prompt şi puternic – "Russian army go home!" (armata rusă, pleacă acasă)", a menţionat G. Bobeică.

Vasile Calmaţui, un alt participant la protest a menţionat în discursul său că anume CEDO a recunoscut că teritoriul de est al R. Moldova este un teritoriu aflat sub ocupaţie militară rusă şi a cerut şi autorităţilor Republicii Moldova să recunoască acest lucru. Manifestanţii au mai spus că protestul nu este îndreptat împotriva poporului rus, ci a elitei sale politice. 

Manifestanţii au declarat că vor continua protestele până nu vor fi respectate cerinţele lor.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *