Ana Guţu, deputat în parlament: „Mi-am construit drumul în viaţă fără pile şi rude influente”

Activează în domeniul ştiinţific: filologie franceză, politici educaţionale, management. Este membră a Comisiei de experţi în lingvistică a Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare.

Născută (Petrov) la 13 martie 1962 în comuna Alexandru Ioan Cuza, judeţul Cahul. A absolvit Şcoala medie nr. 2 din Cahul cu medalie de aur (1979), Facultatea de Limbi Străine a USM (1979-1984) – cu menţiune, în continuare – doctorantura la Catedra de filologie franceză, USM (1985-1990). În perioada (1997-2011) a făcut 18 stagii de perfecţionare şi schimb de experienţă în 8 state ale lumii la Universitatea Rennes-II, Universitatea Bordeaux-II, Universitatea Sorbona Paris-3, Universitatea Sophia Antipolis, Nisa, Consiliul Europei, Strasbourg (de 3 ori), Franţa; Ministerul Educaţiei, Ierusalim, Israel; Universitatea Boconi şi La Sapienza, Roma, Universitatea Catolică din Roma, Institutul Superior de Administrare al Universităţii din Palerrmo, Italia; Universitatea din Cantabria, Santander, Societatea Regală „Menendez Pelayo” din Santander, Spania; Ministerul Federal al Educaţiei, New York-Washington, SUA; Universitatea din Vaxjo, Suedia; Institutul de Relaţii Internaţionale al Universităţii din Vilnius, Lituania; Universitatea din Montreal, Canada.

Activitate pedagogică şi managerială: Catedra limbi străine, Institutul Pedagogic din Tiraspol (1984-1985), Şcoala medie nr. 2 din Tiraspol (1985-1989); Catedra limbi străine, Universitatea Agrară de Stat din Chişinău (1989-1992); Catedra limbi moderne aplicate, ASEM (1992-1995); Catedra filologie romanică, şef Catedră filologie franceză şi decan al Facultăţii Limbi Străine, vicerector pentru studii, prim-vicerector, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (1995-prezent). Este responsabilă pentru filiera francofonă „Gestiune şi administrarea afacerilor”.

Ana Guţu semnează Magna Charta Universitatum în numele ULIM, 23 septembrie 2007, Universitatea din Bologna, Italia

 Activitate internaţională: coordonator la varii proiecte didactico-ştiinţifice internaţionale; coordonator proiect Tempus-Tacis – managementul calităţii proceselor universitare; membru al Consiliului de Administrare al Institutului Francofon pentru Administrare şi Gestiune (IFAG); preşedintă a Comitetului de Pilotaj al Consiliului Rectorilor Universităţilor Francofone din Europa Centrală şi de Est, membru al Biroului şi Consiliului Asociativ al Agenţiei Universitare a Francofoniei, Montreal şi Paris.

Activitate politică: deputat în Parlamentul RM (din 2009), membru al Comisiei pentru Politică Externă şi Integrare Europeană (2009-prezent); şefă a delegaţiei Parlamentului RM la APCE (2009-2011), inclusiv – vicepreşedinte a APCE, membru al Comisiei educaţie, cultură şi mass-media, al Comisiei regulament, imunităţi şi afaceri instituţionale din aceeaşi structură europeană, şefă a delegaţiei Parlamentului RM la Adunarea Parlamentară a Francofoniei (2011-prezent).

A publicat circa 200 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 5 monografii, 4 manuale, 4 suporturi de curs, 3 ghiduri de management al calităţii proceselor universitare, articole ştiinţifice şi publicistice, curricula naţională de limbi străine, ciclul gimnazial şi liceal. Este împătimită de verbul matern – argument 3 culegeri de poeme publicate.

– Stimată doamnă Ana Guţu, la această frumoasă aniversare, remarc evoluţia dvs. profesională, impresionanta biografie şi vă propun să ne referim în acest dialog la unele repere din viaţa şi activitatea dvs.

– Mă trag dintr-o familie de pedagogi: tatăl meu, Pavel Petrov, a activat ca profesor de istorie la Şcoala pedagogică din Cahul, mama, Valentina Sârghi-Petrov, a predat limba şi literatura română la Şcoala nr. 2 din Cahul, pe care am absolvit-o cu brio, de altfel, şi Facultatea Limbi Străine a USM – la fel. Mi-am început cariera profesională la Institutul Pedagogic din Tiraspol, de unde am revenit la USM în calitate de doctorandă. Teza de doctorat am susţinut-o la Catedra de filologie franceză în 1993, avându-l drept conducător ştiinţific pe cunoscutul pedagog şi om de cultură Grigore Cincilei.

În continuare, cariera mea pedagogică, din diferite motive, a fost una sinuoasă: am lucrat un timp la grădiniţa de copii, în şcoală, apoi în varii instituţii de învăţământ superior. Am plecat din sectorul public de educaţie într-o instituţie de învăţământ privată, deoarece ideile novatoare, iniţiativa, activismul şi meritocraţia sunt noţiuni mai puţin apreciate în instituţiile de învăţământ de stat. La Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM) am avut posibilitatea să implementez cele mai avansate experienţe din domeniul formării specialiştilor de calificare cu utilizarea noilor tehnologii educaţionale şi informaţionale. Am lansat diverse reforme curriculare şi manageriale, fără să întâmpin rezistenţă, aşa cum s-ar fi întâmplat în sectorul public, unde reformele de cele mai dese ori sunt luate în furcă şi eşti înfrânt de sistem. La ULIM am avut privilegiul să întâlnesc personalităţi notorii, pline de entuziasm şi dorinţa de a edifica un model performant în sistemul de învăţământ superior din ţară. Cred că ne-a reuşit, deşi şi azi, la cei 20 de ani de la fondarea instituţiei noastre, se mai aud voci de blam în adresa ei – rezultat al ignoranţei unor membri ai societăţii care se mai ghidează de vechea zicere privind capra vecinului.

– V-aţi lansat în activitate ca profesoară de franceză. Ce a însemnat pentru dvs. această limbă străină, în care au vorbit şi au scris mai mulţi scriitori şi gânditori de valoare, opera cărora se regăseşte astăzi în patrimoniul cultural universal?

– Dragostea pentru franceză mi-a fost cultivată în familie, tata cunoscând bine această limbă. Mai mult, dânsul a avut şi experienţă pedagogică, predând franceza în Şcoala medie din s. Alexandru Ioan Cuza, unde părinţii mei şi-au început cariera de profesori. Aveam o facilitate uluitoare pentru această limbă, făcusem o pasiune pentru ea, am citit o multitudine de capodopere ale literaturii franceze, din păcate, la acea vreme, le-am cunoscut prin intermediul limbii ruse. E adevărat că tata avea grijă să-mi cumpere cărţi în limba franceză, editate în URSS, ori de câte ori pleca la Moscova sau Minsk, ba chiar şi la Iaşi, Galaţi, unde făcea stagii de perfecţionare sau schimb de experienţă. Astfel, s-a mai produs încă un fenomen – prin limba franceză am cunoscut sentimentul de apartenenţă la o cultură europeană. Şi aceasta a fost victoria mea personală.

Este important să menţionez că, spre deosebire de alţi colegi de vârsta mea, scriam în română cu alfabet latin din copilărie, aveam în casă cărţi româneşti, la televizor am privit constant TVR1. Ştiţi şi dvs. că localităţile din preajma Prutului, inclusiv Cahulul, au avut dintotdeauna arie de acoperire pentru televiziunea română. Străbunica mea şi surorile bunicii, pe linia tatălui, erau stabilite în România şi în anii copilăriei mele le-am vizitat la Galaţi. Am simţit mereu lipsa culturii româneşti la nivel societal în anii de ocupaţie sovietică, îmi doream foarte mult să scriem şi să studiem la şcoală în adevărata limbă română cu caractere latine şi nu cu cele chirilice, neadecvate scrisului nostru. În acest sens, am înfruntat deseori ofense în adresa mea pentru că frecventam şcoala moldovenească, că nu eram ca toţi copiii „normali” – elevă în şcoala rusă. Pe atunci, ştiţi bine, în oraşele şi centrele raionale ale republicii noastre era prestigios să înveţi la o şcoală rusă, absolvenţii căreia aveau mai multe avantaje să se afirme în plan profesional. Această situaţie m-a marcat şi ulterior, la concursul pentru suplinirea postului de lector-asistent la Universitatea Agrară de Stat din Moldova, n-am fost promovată, fiind învinuită de naţionalism (a. 1989).

– Din câte am observat din fişierul biografic, plasat pe pagina dvs. web, astăzi aţi avansat şi cunoaşteţi mai multe limbi străine. Câte din ele vă permit să comunicaţi liber şi să vă afirmaţi ca filolog în plan naţional şi internaţional?

– Cunoaşterea limbilor este o noţiune foarte complexă. Nu pot spune că le cunosc pe toate în aceeaşi măsură – mă refer la cele patru competenţe integratoare – citirea, exprimarea scrisă, audierea şi exprimarea orală. Scriu şi fac cercetări în română, franceză şi spaniolă, cu o redactare ulterioară a textelor de către vorbitori nativi, iar engleza, italiana, portugheza sunt în bagajul meu lingvistic de comunicare curentă. Desigur, toate limbile din familia romanică nu-mi sunt străine, pot citi şi înţelege documente în catalană, reto-romană, galiţiană, iar prin filiera limbii ruse, mă descurc la acest capitol cu bulgara şi ucraineana. Latina este o limbă pe care o domin la nivel de înţelegere a documentelor scrise şi de manipulare a celor mai renumite maxime.

Cunoaşterea limbilor este o bogăţie nemaipomenită, o calitate care impresionează interlocutorii, mai cu seamă pe cei din sfera politicului. Cunoaşterea limbilor este un atu incontestabil, iar comunicarea multilingvă – un tezaur uman în diplomaţia parlamentară. M-am convins de cele spuse din propria mea experienţă pe care am avut-o la APCE ca şefă a delegaţiei, iar actualmente – membru al delegaţiei parlamentare.

– Astăzi e greu de limitat activitatea dvs. doar la cea profesională. V-aţi lansat în politică, aţi devenit o cunoscută luptătoare pentru anumite idei, principii, valori. Care a fost totuşi motivaţia interesului Dvs. pentru politică? Nu v-a speriat celebra sintagmă că politica este murdară?

– Constantin Noica are un eseu întitulat „Despre lăutărism”, în care îi numeşte pe unii distinşi cărturari ai civilizaţiei româneşti drept lăutari, deoarece s-au ocupat cam cu de toate – de cercetare, poezie, muzică etc. Eu zic că mi se potriveşte şi mie acest calificativ, cu toate că nu este unul deloc măgulitor. Dimpotrivă, am impresia că încercând să combin mai multe activităţi diferite ca gen, alunec în zona superficialităţii, iar aceasta mă nemulţumeşte, ca persoană foarte responsabilă. Prin urmare, fac şi pedagogie, şi modeste cercetări lingvistice, şi un pic de poezie, şi mai nou – politică, în măsura în care pot numi politică ceea ce se întâmplă în prezent în republica noastră.

Ana Guţu, vicepreşedintă APCE, iunie 2011

Desigur, cunoşteam câte ceva despre insalubritatea politicii, dar istoria ne furnizează multe exemple referitor la implicarea intelectualilor în politică. Cazul anticilor este unul edificator, de la Cicero şi Platon, mai apoi – Sfântul Jerôme, traducătorul în latină al Bibliei, care mai nu a devenit papă; în Franţa – Chateaubriand şi Hugo; în spaţiul românesc – Nicolae Iorga, Andrei Pleşu şi mulţi alţii. Desigur, evocarea acestor nume răsunătoare nici pe departe nu înseamnă că îndrăznesc să fac o paralelă prepotentă, deloc. Vreau doar să accentuez realitatea istorică, şi anume, că filosofii şi intelectualii dintotdeauna au dorit să contribuie la schimbarea în bine a societăţilor în care au vieţuit. Ei au fost vizionarii timpurilor în care au trăit şi activat, au iluminat popoarele lor şi au contribuit la progresul tehnico-ştiinţific, implicându-se plenar în procesele politice, chiar dacă au rămas nemulţumiţi de intrigile şi ineficienţa acestor procese.

Am abordat acest subiect şi în cartea mea „Confusio identitarum”, apărută în 2011 la editura ULIM. Amintesc că un intelectual cu temperament mereu inspirat al gândirii doreşte să schimbe societatea, chiar dacă este, în primul rând, un visător, de aici vin multiplele exemple de implicare a intelectualilor în viaţa politică. Aţi punctat foarte corect că un intelectual vine în politică pentru şi cu idei, fie să perpetueze ideile civilizatoare, contribuind la edificarea doctrinei de fundamentare a unei societăţi (în RM este ideea românismului), sau/şi vine cu idei novatoare, intelectualul fiind prin definiţie un generator şi un vizionar. Eu nu am făcut decât să urmez această logică. Aici, în Republica Moldova, modelul elocvent de implicare a intelectualilor în politică este Revoluţia Poeţilor din 1989, exemplu care a trezit la viaţă şi conştiinţă naţională, partea dormitândă a societăţii basarabene.

– În contextul discuţiei noastre, vreau să vă întreb despre o particularitate, aş zice, naţională a moldovenilor – laşitatea care adesea echivalează cu lipsa de demnitate. Oameni cu asemenea caractere pot fi întâlniţi pretutindeni: la sate şi în oraşe, la primărie şi la minister, în mediul academic şi în structurile de stat. Nu vi se pare că această trăsătură care ne caracterizează, pe lângă multe nevoi şi situaţia geopolitică, ne ţine morţiş pe loc, iar aspiraţia noastră de integrare în UE, de a trăi normal ca lumea liberă, rămâne un vis frumos, irealizabil?

– Laşitatea nu este unicul impediment în reformarea mentalităţilor sociale. Multiplicată cu frica, minciuna sfruntată şi trădarea, obţinem un întreg buchet al „florilor răului” despre care a scris Beaudelaire, cu toate că el se referea la altceva în poemele sale. Nu suntem exoneraţi, ca şi alte naţiuni (noi, basarabenii, suntem o parte a naţiunii româneşti), de anumite defecte ce duc la disfuncţionalitatea societăţii întregi. Lipsa demnităţii naţionale e nenorocul nostru, de obedienţă istorică – ocupaţia rusească ţaristă din 1812 a adus cu ea deznaţionalizarea, a menţinut analfabetismul şi obscurantismul spiritual al basarabenilor. Ocupaţia sovietică din 1940, apoi din 1944 a contribuit la construirea falsei identităţi moldoveneşti, deosebite de cea românească – iată în două fraze simple motivarea pentru eterna noastră maladie a coloanei vertebrale. Cele două decenii şi un pic de istorie comună cu ţara au iluminat cu adevărat spaţiul românesc din Basarabia. Au fost deschise circa 3000 de şcoli româneşti, acestea lipsind cu desăvârşire până la Marea Unire din 1918.

Din păcate, memoria colectivă istorică din RM nu face faţă provocărilor secolului XXI, ea trebuie asanată în pofida unor voci ”pragmatice” care pledează pentru abandonarea discursului identitar şi concentrarea pe olfactivul şi gustativul necesităţilor cotidiene. Avem nevoie de schimbarea mentalităţilor sociale, iar acestea pot fi modelate în conformitate cu adevărul ştiinţific doar atunci, când se va produce schimbarea la nivel de fiecare individ al societăţii. Deocamdată, nu există o masă critică a acestor individualităţi pentru a influenţa rapid şi eficient remodelarea mentalităţilor la nivel societal. Atât timp cât cetăţenii RM vor aştepta schimbarea de la un nene din Europa sau Rusia, de la un ”tătuc” al naţiunii pe care cu atâta ardoare şi-l doresc cei mulţi, de la politicieni pe care îi vor cuminţi şi sfinţi, nu se va întâmpla nimic în mica ”noastră Danemarcă”, unde riscăm să perpetuăm stabilitatea putregaiului.

Schimbarea nu ne-o va aduce nici un partid, schimbarea ne-o va aduce doar educaţia a) la nivel pansocietal cu implicarea fiecăruia dintre noi, dar şi a mass-media profesioniste: să educi vânzătoarea să-ţi spună ”bună ziua” în magazin, casieriţa de la bancă să dea bineţe fiecărui client, şoferul de taxi să ţină maşina îngrijită, să nu ne intoxice cu fumul de ţigară şi să nu arunce apoi mucul de ţigară peste geamul deschis al maşinii etc.; b) educaţia la nivel microsocietal, adică punerea în valoare a familiei în calitate de mic univers valoric, capabil să impulsioneze schimbarea mentalităţilor la nivel societal, c) educaţia în instituţiile de învăţământ, unde opera de formare a cetăţenilor conştienţi este încredinţată profesorilor, veritabili piloni ai societăţilor în proces de modernizare. Momentul în care, puse cap la cap, aceste trei segmente educaţionale vor funcţiona în unison, vom obţine şi schimbarea dorită a mentalităţilor sociale, iar până atunci ne vom confrunta cu fenomene carenţiale, de care suntem vinovaţi noi toţi.

Pentru a ne integra în UE trebuie să fim noi înşine educaţi în spiritul valorilor europene, să cunoaştem patrimoniul cultural universal pentru a-l aplica în viaţa de zi cu zi.

– Sunteţi autoarea unor iniţiative legislative, inclusiv amendarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, care a generat nemulţumiri şi supărări în mediul academic. Care a fost argumentul de bază pentru proiectul respectiv de lege?!

– Sunt autoarea mai multor iniţiative legislative, care vizează, în primul rând, necesitatea respectării limbii române ca limba oficială a statului, democratizarea societăţii din RM. Fac parte şi din colectivul de autori ai proiectului Codului Educaţiei, care, din păcate, încă n-a fost discutat la Guvern, îl tot aşteptăm… de 3 ani. Cât priveşte proiectul la care vă referiţi, nu cred că mai ajunge să fie discutat în Parlament, el fiind înaintat încă în 2009 în legislatura precedentă. Dar, era un proiect-semnal pe care am vrut să-l dau societăţii. El a vizat doar excluderea din componenţa Guvernului, ca membru din oficiu, a preşedintelui AŞM. Cred că multă lume înţelege că această calitate nu a adus plusvaloare progresului tehnico-ştiinţific. O academie de ştiinţe trebuie să fie o entitate culturală de autoritate absolută în societate, din momentul în care ea devine ca atare, nu are nevoie să fie reprezentată în Guvern, cu atât mai mult să facă partizanat politic aşa cum s-a întâmplat în RM.
Mai nou, am propus un proiect de lege a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care a fost aspru criticat în mediul academic. E normal să fie aşa, nimic nou sub soare, când un sistem disfuncţional şi supradimensionat se zbate pentru conservarea status quo-ului ca vestigiu sovietic foarte comod, consumist şi autoritar. Oricum, se va ajunge la această reformă, cu paşi foarte lenţi şi mici şi îmi veţi da dreptate. Din păcate, curajul de a spune lucrurilor pe nume le lipseşte multor intelectuali din republică.

– Şi totuşi, afară e martie, e primăvară, să ne bucurăm de acest anotimp. Doamnă deputat şi doamnă profesor, vă consideraţi o femeie împlinită, fericită? Ce vă mai doriţi în viaţă?

– Nu-mi place acest calificativ – împlinită. Ar însemna că sunt autosuficientă şi aici mă opresc. Îmi doresc să pot influenţa spre bine mersul lucrurilor în ţară, să am cât mai mulţi discipoli realizaţi în domeniul studiilor lingvistice, să pot activa în sistemul învăţământului superior, să contribui la ameliorarea imaginii RM peste hotarele ei. Sunt fericită în sensul relativ al acestui cuvânt. Eu văd fericirea în micile bucurii cotidiene, atunci când îmi ştiu mama sănătoasă, când îmi sunt copiii alături, când mă întâlnesc cu prietenii şi colegii mei, când citesc o carte nouă pe care ştiu că nu o are nimeni la noi, când mai public un volum, obţin mici victorii în activităţile politice, când la bucătărie înfloreşte orhideea şi sfidează cu movul său aprins frigul de afară. Dar, de fapt, mereu îmi doresc mai multe realizări „lăutăreşti”, amintesc de vorba lui Noica, îmi doresc să fi reuşit să scriu ceva mai mult, să le fi oferit mult mai multe bucurii copiilor mei, să fi fost mult mai atentă cu mama mea, să fi fost ceva mai aproape de foştii profesori care au contribuit la formarea mea, să fi fost mai prolifică în materie de… etc., etc.
Nu am motive să mă plâng, mi-am construit eu singură drumul în viaţă, fără pile şi rude influente, şi aceasta contează mult pentru mine. Nu are nimeni ceva să-mi reproşeze, dimpotrivă, aş avea eu ce le imputa unor persoane care mi-au subapreciat calităţile profesionale la diferite etape ale vieţii. Totul am obţinut prin ani de muncă, sacrificiu şi dedicaţie. Sper să se inspire şi alţii din principialitatea şi corectitudinea abordărilor mele.

– La mulţi ani! Sărbători fericite!

Tatiana Rotaru, pentru TIMPUL