Actualitate

Sfântul Nicolae este celebrat de creștinii ortodocși de stil vechi pe data de 19 decembrie

Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în ținutul Lichiei, într-o familie cu credință în Dumnezeu. El avea un unchi episcop care i-a sfâtuit pe părinții săi să își îndrepte fiul către slujirea Bisericii. Nicolae a devenit preot, trăind în post și rugăciuni, cu frică de Domnul.

După moartea părinților săi, a moștenit o avere însemnată. El a dăruit foarte mult din ea celor săraci, ajutându-i pe cei aflați în nevoie.

S-a ridicat la cele veșnice după ce a trăit îndelungat, timp în care a săvârșit foarte multe fapte bune. Din sfintele lui moaște a izvorât mir și multe minuni s-au făcut de atunci.

Ziua de 19 decembrie este una plină de tradiții și obiceiuri din popor. Este totodată ziua de Moș Nicolae.

În fiecare an, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, copiii își lustruiesc ghetele, pentru că Moș Nicolae vine să le aducă daruri, dacă au fost cuminți. Cei obraznici vor primi o nuielușă în loc de dulciuri și cadouri.

Se spune că Moș Nicolae vine pe un cal alb și este protectorul celor nevoiași și al orfanilor. Se mai crede că Sfântul Nicolae are puterea de a-i salva pe corăbieri de la înec și că apără văduvele și soldații pe timp de război.

De Sf. Nicolae, în case se aduc crengi de pomi fructiferi care se pun în apă pentru a înflori până de Anul Nou. Dacă acest lucru se întâmplă, anul următor va fi unul plin de belșug.

Se mai spune că în această zi Sfântul Nicolae se ascunde de Soare și-și scutură barba de ninsoare. În alte regiuni, fetele se adună în Ajunul Sfîntului Nicolae și fac plăcinte. Seara, flăcăii dau năvală pentru mânca acele plăcinte, scrie huff.ro.

Ce să nu faci de Sfântul Nicolae

1. NU FI ZGÂRCIT

În ziua Sfântului Nicolae este bine să fii darnic şi iubitor cu cei din jurul tău. Zgârcenia nu doar că este considerată un păcat, dar îl mânie pe Sfântul săracilor, iar singurul cadou pe care l-ai putea primi la anul ar fi o nuieluşă.

2. NU AI VOIE SĂ TE CERŢI SAU CONTRAZICI CU NIMENI

În ziua Sfântului Nicolae, nu este bine să te cerţi cu nimeni. Se spune că persoanele care au chef de scandal în această zi sfântă, vor avea un Crăciun nefericit în familie.

3. NU UITA DE CEI SĂRACI

Primul lucru pe care trebuie să îl faci în dimineaţă zilei de 6 Decembrie este să oferi un cadou unui sărman. Orice cadou simbolic, chiar şi un covrig, îi va însenina ziua celui sărman.

4. NU AI VOIE SĂ SPELI HAINE

Nici de mână şi nici folosind maşină de spălat. Munca în zi de sărbătoare este considerată o ofensă la adresa sfinţilor şi a lui Dumnezeu.

5. LINIŞTEŞTE-I PE CEI ÎNTRISTAŢI

Nu ai voie să treci nepăsător pe lângă necazurile celor din jurul tău. Trebuie să îi linişteşti pe cei care nu o duc tocmai bine în această perioadă.

6. SPALĂ-ŢI FAŢA CU ZĂPADA, DACĂ A NINS AFARĂ

Se spune că Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, iar acest cal este simbolizat de prima ninsoare care apare în jurul datei sfântului. Este bine să te speli pe faţă cu zăpada, dacă a nins, pentru că asta aduce prosperitate şi sănătate.

7. SPUNE O RUGĂCIUNE ÎNAINTE DE A-ŢI PREGĂTI CIZMELE SAU GHETUŢELE PENTRU MOŞ

Se spune că rugăciunea ajută la înfăptuirea dorinţelor noastre, mai ales dacă este rostită din toată inimă.

SE FAC REPETIŢII PENTRU MERSUL LA COLINDAT

În zonele rurale, feciorii satului se organizează în cete şi îşi aleg gazda în casa căreia repetă colindele de Crăciun şi Anul Nou. Aceştia fac repetiţii pentru o serie de alte obiceiuri precum mersul cu Ursul sau cu Capra.

Rugăciune către Sfântul Nicolae

O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta.

Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește prin sfintele tale rugăciuni de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică.

Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca, prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos.

Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și în partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin. 

sursa: publika.md


comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *