În mediile politice şi ziaristice de la Chişinău despre Marian Lupu se vorbesc lucruri diferite. După ce s-a încheiat campania electorală şi a scăpat de gura spurcată a lui Voronin, Lupu a nimerit în gura mai… rafinată, dar la fel de maliţioasă a camarazilor săi politici. Apariţia pe locul doi în lista electorală a PD a omului de afaceri Vlad Plahotniuc, devenit graţie eforturilor grupării Ţopa-Mocanu o adevărată legendă vie, a lovit simţitor în imaginea lui M. Lupu. Astfel, anumite cercuri şi persoane concrete au acreditat ideea că Lupu e doar o umbră, că adevăratul patron al PD e Plahotniuc, că la negocieri e invitat doar de ochii lumii, că e un fel de piesă de mobilă. Această imagine a fost oarecum dezminţită în ultimele zile când Lupu participă la negocieri şi face declaraţii de presă ca un actor politic independent.
Oricum ai suci-o, Lupu rămâne cel care a fost, iar el a fost şi rămâne a fi un politician de stânga, ataşat principiilor stataliste în accepţiunea moldoveniştilor primitivi de la Chişinău, e rusofil şi uşor antiromân. Faptul că e mai şlefuit decât un Stepaniuc şi vorbeşte o română mai bună decât Todoroglo nu trebuie să ne inducă în eroare şi să ne determine să cerem de la el să fie ca Ion Hadârcă. Anul trecut, mulţi au salutat ruperea lui de PCRM crezând că, venind la PD, va deveni mai ceva decât Serebrian. Iată că nu s-a întâmplat, pentru că nu putea să se întâmple: Lupu a rămas omul de stânga, foarte apropiat de comunişti, deşi nu are nimic în comun cu doctrina comunistă, iar echilibristica sa de astăzi mi se pare mai degrabă o şmecheră diplomaţie moldovenească pentru a obţine cât mai mult de pe urma negocierilor. E amuzantă revolta sfântă a unora împotriva lui Lupu, care e numit „trădător”, deşi nu a trădat nimic – el a rămas cel care a fost. Situaţia creată îl avantajează deoarece, ca şi anul trecut, fără votul (partidul) său nu e posibilă nici anul acesta crearea unei majorităţi parlamentare necomuniste. O asemenea majoritate însă nu poate fi formată fără M. Lupu – de aici trebuie să pornim negocierile.
Deocamdată, şansele creării unei coaliţii de stânga sau de dreapta sunt egale, de 50-50 – a spus-o însuşi Lupu. Acum, mi se pare, important este nu de a-l blama pe Lupu ori de a încerca să-l educăm în spiritul românismului, al urii faţă de comunişti şi al dispreţului faţă de imperialismul ruşilor. Dacă noi dorim cu adevărat formarea unei alianţe în formula PLDM-PD-PL, cel mai înţelept lucru pe care-l pot face acum partenerii de dialog e să fie atenţi şi receptivi la pretenţiile PD, pentru a-l rupe pe Lupu din îmbrăţişarea lui Voronin (a ruşilor). Obiectivul fundamental urmărit e identificarea soluţiilor reale pentru o viitoare guvernare eficientă „de la mandat la mandat”! În numele acestui obiectiv are sens să faci şi compromisuri. Dacă nu dorim aceasta, atunci negociem până la sânge, adică îl aruncăm irevocabil pe Lupu în braţele lui Voronin (ale ruşilor).
