Dacă pierde Lupu, cine câştigă?

Toţi sunt cu ochii pe Lupu, deşi ar trebui să fie cu ochii şi pe Filat, Ghimpu şi Voronin, fiindcă şi aceştia au fost votaţi de electorat şi poartă răspundere în faţa lui.

Asistăm la competiţia unor mincinoşi – toţi vor una, dar declară alta. Filat zice, evaziv, că Lupu e candidatul Alianţei, Voronin însă îi replică aforistic: Filat nu va vota pe nimeni la funcţia de şef al statului decât numai propria sa candidatură. Asta înseamnă că Lupu nu va fi ales. Nu este dispus să salveze situaţia nici „grupul Dodon”. Comuniştii declară că sunt dispuşi să negocieze, dar pun condiţii grele, îndreptate spre eliminarea din joc a premierului Filat. Strâns la perete, Filat a început acum să se teamă nu numai de Lupu, ci şi de Voronin, deoarece înţelege foarte bine de ce e în stare bătrânul trăgător de sfori…

E proastă nu numai situaţia lui Lupu; cei doi, Filat şi Ghimpu, îşi fac iluzii dacă cred că nealegerea lui Lupu nu-i va afecta şi pe ei. Filat, Lupu şi Ghimpu s-au pomenit ca nişte mineri prinşi la zeci de metri sub pământ, după o explozie, cu toate căile de acces spre lumină blocate. Metaforic vorbind, ieşirea spre lumină a R. Moldova nu poate fi asigurată de un candidat la preşedinţie „apolitic şi neafiliat”. Un om „neafiliat politic” e bun pentru portar la stadion, numai nu pentru funcţia de şef de stat. Moldova, ca orice altă ţară, are nevoie de un preşedinte cu foarte serioase calităţi de politician, de un bun şi fin cunoscător al realităţilor economice şi politice ale ţării, îndeosebi ale „boierimii locale”, de un om cu principii şi opinii politice proprii, clare şi univoce vizavi de toate problemele acestei ţări, începând de la cele legate de dosarul ei identitar şi terminând cu culoarea ochilor angajaţilor de la punctele de trecere a frontierei R. Moldova. Cei care pedalează pe ideea unui „preşedinte neafiliat” ori sunt nişte nenorociţi inocenţi, care nu ştiu ce spun, ori nişte provocatori plătiţi. Oricât vei căuta un preşedinte… neafeliat, vei da de unul „feliat”, fiecare „felie” a „fiinţei” lui fiind politizată. Azi, în încurcătura istorică în care a nimerit, R. Moldova, dimpotrivă, are nevoie de un preşedinte „politizat”, dar „politizat” tare, care ar putea gestiona şi arbitra onest şi echidistant actul politic actual din R. Moldova, relaţiile dintre partide, dintre Putere şi Opoziţie. Acest obiectiv poate fi atins, repet, de un mare politician, dar nu de un… nepolitizat şi neafiliat… nefeliat, un lă-mă, mamă, care va deveni jucărie în mâinile politicienilor mai… abili şi cu… dare de mână.

Oricum ai suci-o, cele două voturi necesare alegerii şefului statului se află în afara Alianţei – la Voronin şi la Dodon. Şi unul, şi altul, pot ceda două voturi, dar pun anumite condiţii. Ca să înţelegem ce se întâmplă şi cum trebuie să procedăm şi să negociem ca să nu greşim, trebuie stabilite nişte premise clare de la care pornesc negocierile.

Aşadar, prima, cea mai importantă şi principială premisă, e aceea că răspunderea pentru alegerea sau nealegerea preşedintelui o poartă nu un lider al Alianţei, oricât de important ar fi el, ci Alianţa în întregime, ca entitate politică democratică şi anticomunistă care a promis electoratului că va scăpa R. Moldova de comunism şi sărăcie. Din această premisă reiese că nu Lupu, dar Alianţa are numai 58 de voturi, şi alegerea lui Lupu preşedinte nu-i doar treaba şi interesul lui personal, cum i se induce opiniei publice, ci al Alianţei în întregime. Dacă se găsesc soluţii reale, iar Lupu devine o piedică, situaţia urmează a fi clarificată în sânul Alianţei, ca între colegi, dar nu pe la spate… Din acest punct de vedere, nealegerea lui Lupu la scrutinul repetat va fi nu un ordinar eşec al lui Lupu, ci al tuturor liderilor AIE, iar răspunderea pentru declanşarea alegerilor anticipate va purta-o nu Lupu, personal, ci Alianţa şi liderii ei, plus, evident, PCRM şi liderii lui.

Un lucru e clar: nu va fi identificată o soluţie de rezolvare a situaţiei şi o candidatură acceptabilă de toţi atâta timp cât vor fi neglijate interesele măcar ale unei componente a Alianţei. Deocamdată, conform Acordului de constituire a AIE-2, s-a onorat o singură înţelegere: V. Filat – premier. Filat a fost ales premier cu voturile PD şi PL. Nu au fost onorate însă două înţelegeri: M. Lupu – şef de stat şi M. Ghimpu – preşedinte de Parlament. Aici trebuie căutată cheia pentru depăşirea crizei politice.

Aşa s-a întâmplat – dar s-a întâmplat din cauza liderilor AIE-1 şi AIE-2! – că V. Voronin rămâne şi azi a fi politicianul cel mai influent din R. Moldova. Nu Filat, care se declara „politicianul nr. 1”, ci Voronin rămâne a fi cel mai important politician, el trage sforile, la el e pâinea şi cuţitul. Dacă liderii Alianţei lăsau justiţia să-şi facă treaba, dacă ei nu cochetau cu liderii PCRM, în speranţa de a-i folosi la momentul oportun împotriva colegilor de… Alianţă, s-ar fi putut întâmpla ca azi să nu-i mai vedem pe unii granguri comunişti ţipând pe străzi „Jos Aliansul!” şi băgând strâmbe între PD şi PLDM. Un lucru însă e clar: PD plus PCRM nu e o soluţie pentru Moldova, ci doar pentru cineva din PD şi PCRM. Nu e o soluţie pentru Moldova nici PLDM plus PCRM. Soluţia e o înţelegere sinceră între cei trei lideri ai AIE şi conştientizarea adâncă şi responsabilă a faptului că nimic nu ar fi mai umilitor, mai devastator şi demolator pentru electoratul democrat şi pentru toţi moldovenii normali în general, decât chiotul de învingător al bătrânului general sovietic de miliţie Voronin peste ruinele fumegânde ale Alianţei pentru Integrare Europeană… Această sumbră perspectivă trebuie să-i oprească pe Lupu, Filat şi Ghimpu să se mai joace cu focul. Soluţii sunt: la dispoziţia unor politicieni oneşti întotdeauna stă ultima şi cea mai înţeleaptă soluţie – vocea poporului…