Hărţile stereotipurilor naţionale din Europa
Un grafician din Bulgaria, care trăieşte în prezent la Londra a postat o serie de hărţi care ilustrează stereotipurile care circulă în diverse state europene şi în Statele Unite ale Americii despre naţionalităţile bătrânului continent. Yanko Ţvetkov a etichetat fiecare ţară conform prejudecăţilor, relevă „The Daily Telegraph", citat de adevarul.ro.
Bulgarul Yanko Ţvetkov, în vârstă de 33 de ani, spune că i-a venit ideea să creeze prima hartă din serie anul trecut, în timpul discuţiilor aprinse între Ucraina şi Rusia pe tema gazelor. În această primă hartă, intitulată „Unde trăiesc", Rusia este calificată drept „Imperiul
Paranoic al Petrolului", iar ucrainienii sunt catalogaţi ca „hoţii de gaze".
„Am creat prima hartă în 2009 deoarece, la acea vreme, Europa se confrunta cu o criză energetică. Am făcut-o doar pentru a-mi amuza prietenii, dar când am postat-o pe website, atât de mulţi oameni au fost încântaţi încât m-am decis să mă concentrez pe a trasa stereotipurile din zone diferite ale Europei", a declarat Ţvetkov. „Am fost foarte surprins. Chiar nu mă aşteptam la un asemenea impact", a conchis acesta.
Timpul.md