Şi atunci s-a deschis uşa salonului şi a intrat o infirmieră zglobie, cu o mătură cât ea de mare în mână, şi a privit agitată în jur. „Unde-i?”. Nu ştiam pe cine caută şi i-am zâmbit. „O murit?”. Probabil… „Cine l-a luat?”. Îngerii, se vede că… Habar nu aveam despre cine mă întreabă şi mă mulţumeam s-o ascult. A fost de ajuns ca aşela să bolmojească ceva şi lucrurile s-au lămurit. Femeia a tresărit şi, supărată, a strigat: „Încă n-o murit aşela?!! Oamenii normali mor, dar aşela nu moare…”.
Aşa am aflat că solitarul meu proaspăt prieten este nenormal… „Tu cu cine ai votat, măi?”, l-am ispitit, după ce am rămas iar singuri. „Când?”. „La alegeri”. „La care alegeri?”. „La ultimele, când am ales primarul”. „Când a fost asta?”. „Acum vreo lună”. „Aaaaaaa… Cu bolşevicii”. „De ce, măi?”. „Nu ştiu. M-am gândit că o să fie mai bine…”. „Da la alte alegeri cu cine ai votat?”. „Cu bolşevicii”. „S-a schimbat ceva spre bine?”. „Nimic”. „Voronin îi bun?”. „Nu”. „Dacă acum ar fi alegeri, cu cine ai vota?”. „Cu bolşevicii”. „De ce?”. „Poate o fi mai bine”. „Îţi place Dodon sau Chirtoacă?”. „Nu ştiu cine-s”… „Despre Filat ce crezi?”. „Şi-nsamnă asta?”. „Vlad Filat, care acum conduce Moldova”. „Care Pilat? Pilat o murit”…
Recomand Partidului Comuniştilor să înalţe la sediul formaţiunii, alături de bustul liderului bolşevic, monumentul lui aşela, ca simbol sacru al electoratului comunist. S-ar putea scrie şi o poveste despre aşela, care n-a mâncat de câteva zile şi n-a zâmbit de câteva decenii, dar care, atunci când bate ceasul alegerilor, se scoală şi merge disciplinat la votare, unde pune ştampila în dreptul secerii şi a ciocanului. El mai mult nu ştie nimic, pentru el nimic nu mai contează. El crede că o fi mai bine, deşi ştie că niciodată n-o mai fi… Pe de o parte, acest lucru ar atrage de partea lui Voronin toţi boschetarii şi vagabonzii Moldovei, iar pe de altă parte, ar dezmetici alegătorii tineri. Vom avea de câştigat cu toţii.
