Iurie Leancă: „Dialogul cu Rusia se va baza, în continuare, pe pragmatism”
Leancă a reiterat importanţa lansării, la 15 iunie, a dialogului privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni şi, în general, a dat o notă maximă dialogului moldo-comunitar din ultimele două săptămâni. Drept exemplu, Leancă a adus vizitele pe care, în acest răstimp, le-a întreprins la Luxembourg, Bruxelles, Berlin, Roma şi Tallin: „Toate întrevederile pe care le-am avut în aceste capitale se înscriu exact în strategia MAEIE de a angaja partenerii RM în soluţionarea celor mai importante probleme pentru Moldova”.
O consecinţă directă a acestor vizite este, în opinia oficialului, readucerea pe agenda politicienilor europeni a chestiunii transnistrene, urmare a iniţiativei lansate de cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Dmitri Medvedev de a crea un comitet special Rusia-UE ce ar ajuta Chişinăul şi Tiraspolul să găsească un compromis. Întrebat în ce măsură un asemenea compromis e posibil, în situaţia în care Moscova a şi reacţionat bolnăvicios la decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, prin care ziua de 28 iunie a fost declarată drept „zi a ocupaţiei sovietice”, Iurie Leancă a menţionat că dialogul cu partea rusă se va baza, în continuare, pe o abordare pragmatică a problemei. „În ultimele opt luni, RM a avut o relaţie pragmatică şi constructivă cu Rusia şi vreau să cred că şi în continuare se va da dovadă de pragmatism. Adevărul istoric trebuie cunoscut, dar în prim-plan trebuie aduse nu emoţiile, ci interesul ţării. În mai multe societăţi democratice, mai ales în cele post-totalitare, precum e RM, a existat un raport dificil între istorie şi politică. Însă nu pot să înţeleg cum un decret ar putea obliga scoaterea trupelor ruse de aici”, a spus Leancă.
Imediat după briefing, Iurie Leancă s-a deplasat la Aeroport pentru a-l întâlni pe omologul său german, Guido Westerwelle, care a sosit la Chişinău pentru câteva ore. Menţionând importanţa „aproape istorică” a acestei vizite, Iurile Leancă, deşi nu a dat nume, a asigurat presa că, în timpul cel mai apropiat, Chişinăul va fi găzdui vizite spectaculoase ale unor personalităţi-cheie din politica mondială, fapt ce va contribui şi mai mult la consolidarea viitorului european al RM.
Ion Macovei