Afaceri

Liliana Zavulan, antreprenoarea-model a anului: „Businessul este o competiţie”

După studiile de masterat a lucrat la alma mater, în Secţia studii şi în Departamentul ştiinţe şi studii postuniversitare. După 10 ani, a părăsit domeniul învăţământului, activând, timp de trei ani, în cadrul unei asociaţii obşteşti. A plecat după ce instituţia a fost orientată spre o filieră politică. Recent, la festivitatea de celebrare a cinci ani de activitate a Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), a fost numită „Modelul de femeie-antreprenor” a anului 2012.

Liliana Zavulan îşi începe dimineaţa cu exerciţii de gimnastică şi o ceaşcă de cafea, care îi asigură rezerva de energie pentru tot restul zilei. Antreprenoarea consideră că o femeie-lider trebuie să fie un mare diplomat şi să ştie să-şi motiveze angajaţii pentru a lucra la o idee comună.

Are experienţa de muncă a unui director executiv la o întreprindere comercială, dar crede că aceasta nu este de ajuns pentru a asigura succesul propriei afaceri. „După câţiva ani petrecuţi printre străini, soţul meu s-a întors în ţară şi am hotărât să dezvoltăm o afacere aici, acasă. Businessul nostru s-a născut din visul soţului de a avea o întreprindere de prelucrare a cărnii. El lucrează în domeniul respectiv de la 16 ani”, ne-a spus Liliana Zavulan, menţionând că bărbatul ei contribuie la dezvoltarea afacerii prin experienţa în producţie, iar ea – cu cea de administrare şi organizare. „Am lansat afacerea în 2009, amenajând un spaţiu închiriat cu utilaj nou procurat în afara ţării. Ne-am propus să lucrăm cu materie primă autohtonă, dar după metoda europeană de prelucrare şi ambalare”, ne-a mai spus antreprenoarea.

A aflat secretele unei afaceri la cursurile gratuite organizate de ODIMM. „Lucrăm în special cu clienţii din alimentaţia publică: şcoli, grădiniţe, spitale, restaurante, cantine, zone de odihnă, tabere etc. Am investit mulţi bani şi, deocamdată, cheltuielile depăşesc veniturile”, a mărturisit ea, precizând că cele mai mari probleme în domeniul respectiv sunt costurile utilajelor, precum şi cele ale materiei prime. „Este mai dificil să dezvolţi o afacere, decât s-o lansezi, mai ales că la noi în ţară nu este dezvoltată cultura de creştere a animalelor cornute mari”, a constatat Liliana Zavulan.

Titlul „Modelul de femeie-antreprenor” a anului 2012 a fost o surpriză plăcută pentru ea, dar şi o dovadă că „sacrificiile şi munca depusă” nu au fost în zadar. „Businessul este o competiţie, iar într-o competiţie câştigă cel mai puternic. Indiferent dacă eşti un lider-bărbat sau un lider-femeie, trebuie să fii cel mai puternic şi capabil să acumulezi cunoştinţe şi experienţă şi să acţionezi prompt la cerinţele pieţei şi ale concurenţilor. O femeie are un statut mai vast – de mamă, soţie, femeie şi profesionistă. Trebuie să îmbini toate aceste calităţi, astfel încât niciuna să nu fie în detrimentul alteia. Fetiţa mea îmi spune permanent că se mândreşte cu mine şi asta este cea mai bună vitamină a vieţii mele”, afirmă cu mândrie Liliana Zavulan.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *