Localizarea infractorilor prin internet
Operaţiunea este intitulată Infra-Red şi vizează 450 de infractori din întreaga lume, căutaţi în 29 de ţări, care sunt vinovaţi sau suspectaţi de comiterea unor infracţiuni grave, precum crime, acte de pedofilie, violuri sau trafic de droguri.
Informaţiile despre aceste persoane pot fi trimise la adresa de e-mail fugitive@interpol.int sau prin intermediul site-ului www.csiworld.org.
"Există indivizi despre care nu ştim nici-o informaţie cu privire la locul unde se află. De aceea, cerem publicului să ne dea o mână de ajutor", afirmă, într-un comunicat, Martin Cox, coordonatorul operaţiunii.
Potrivit lui cineva poate recunoaşte pe unul dintre aceşti fugitivi pe site-ul unei reţele sociale sau pe un forum de discuţii.
Aproximativ 650 de persoane având 82 de naţionalităţi lucrează fără întrerupere în sediul secretariatului general al Interopolului, la Lyon, cu scopul de a prelua informaţiile dinspre Birourile Centrale Naţionale (BCN), existente în fiecare dintre cele 188 de ţări membre ale organizaţiei.
Sursa: Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!