Economie

Meta va renunța la publicitatea politică pe Facebook și Instagram în UE

Grupul american Meta, care deține rețelele de socializare Facebook și Instagram, a anunțat vineri, 25 iulie curent, că va interzice din luna octombrie publicitatea politică, electorală și cu miză socială pe platformele sale în Uniunea Europeană.

„Este vorba despre o decizie dificilă”, se arată în comunicatul oficial al companiei conduse de Mark Zuckerberg. „Nu vom mai autoriza publicitatea politică în UE, din cauza exigențelor impracticabile.”

Decizia vine în contextul noilor reglementări europene privind transparența publicității politice, transmite AFP, citată de Agerpres.

Regulamentul european, adoptat în 2024 și care va intra în vigoare în octombrie 2025, impune măsuri stricte de transparență: toate reclamele politice trebuie semnalate clar, iar finanțatorii acestora trebuie identificați public.

De asemenea, platformele nu vor mai avea voie să folosească date personale sensibile — precum cele legate de etnie, religie, orientare sexuală sau informații despre minori — în scopuri de targetare electorală.

Uniunea Europeană a luat măsurile în urma scandalului Cambridge Analytica, petrecut în 2018, în care datele personale a zeci de milioane de utilizatori Facebook au fost colectate fără consimțământ și utilizate în campanii electorale, inclusiv în alegerile prezidențiale americane din 2016 și referendumul Brexit.

Meta precizează că decizia sa vizează exclusiv Uniunea Europeană și că va continua să susțină publicitatea politică online în alte regiuni ale lumii, pe care o consideră „un element esențial al politicii moderne”.

Gigantul american mai amintește că nu este singura platformă care renunță la publicitatea politică în Europa – Google a anunțat o decizie similară la sfârșitul anului 2024.

În prezent, Facebook și Instagram au în UE 261 de milioane, respectiv 272 de milioane de utilizatori activi lunar.

La începutul lui iulie, compania Meta a anunțat că va contesta în instanță o amendă de 200 de milioane de euro aplicată de Comisia Europeană în aprilie, pentru încălcarea normelor privind utilizarea datelor personale.

Facebook și Instagram sunt de asemenea investigate în cadrul legislației privind serviciile digitale (DSA), iar Mark Zuckerberg a criticat în mai multe rânduri politicile UE, acuzând chiar „cenzura” și comparând amenzile europene cu „taxele vamale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *