Actualitate

O băutură răcoritoare dispărută – braga

Poate încercăm să preparăm braga în casă și apoi să o comparăm cu răcoritoarele noastre cele de toate zilele – acidulate și chiar dăunătoare sănătății noastre.

Este o băutură răcoritoare, cu gust dulce-acrișor, care se obține prin fierberea cu apă a meiului măcinat. Vorbim despre braga, care este considerată o băutură a turcilor nomazi din Asia Centrală, consemnată începând din secolul X, care mai apoi a ajuns în Anatolia, iar de acolo s-a răspândit, inclusiv în Balcani.


Vânzător de braga turcească, București, 1880

Braga este tulbure, mucilaginoasă, cu substanțe coloidale în suspensie, datorită conținutului mare de extract cu substanțe hrănitoare, cu cantități foarte mici de alcool și de produse de fermentație acidă. Dacă este preparată corect, în condiții bune și depozitată corespunzător, braga poate fi considerată o băutură igienică.

Braga este un mediu complex, propriu pentru dezvoltarea diferitelor microorganisme. Cea mai mare parte dintre microorganisme o reprezintă cele de tipul Escherichia coli și Sacharomyces, care imprimă o aromă particulară pronunțată. Se mai găsesc cocci, bacili, mucegaiuri de tipul Mucor. Uneori, în bragă se mai adaugă zaharină și acid salicilic, pentru îndulcire și asigurarea conservabilității.

Cum se prepară braga: fără „E”-uri, fără coloranți, fără aditivi de gust…

În Moldova, braga se prepară din 2 kg tărâțe de grâu, care se amestecă cu 1 kg de mălai, până se obține un aluat. Toate acestea se amestecă pe lopata de la cuptor și apoi se pune la foc. După ce se coace, se scoate din cuptor și se pune la dospit într-un butoi de lemn. Se frământă, se adaugă apă, drojdie și se lasă apoi timp de 4-5 zile. După ce se scoate din butoi, se strecoară (să nu aibă crupe) și se pune într-o cană de lut sau de sticlă, în care se adaugă zahăr.

Pentru o altă rețetă, ingredientele ar fi următoarele: 1 kg cereale (grâu, orz, secară, porumb etc.) în cantități egale, 2 kg mălai. Preparare: Cerealele se pun într-un vas cu puțină apă. Vasul se acoperă cu un prosop și se ține la loc călduț spre a grăbi încolțirea. Se scurge bine apa, iar semințele se pun la uscat pe tăvi de plastic sau pe tăvi emailate. După uscare, se macină prin mașina de tocat carne, mașina de nuci sau râșnița de cafea. Ceea ce se obține este malțul. Malțul se amestecă bine cu mălaiul și se pune într-o oală cu apă care fierbe (nu trebuie să fie o cantitate prea mare de apă, în așa fel încât să se obțină o pastă consistentă), amestecând continuu, pentru o bună uniformizare. Din această pastă se fac turte cu diametrul de 10-15 cm care se pun pe o tavă la cuptor, la foc iute, până se rumenesc, apoi se scot și se lasă să se răcească. Se rup bucățele mici și se așază într-un vas (de preferat din lemn, cu cana de scurgere) cu o capacitate de 10-12 litri. Peste turte se toarnă o cantitate de 6 litri apă fiartă. Se lasă 2-3 zile la fermentat, după care braga e gata. Aceleași turte se mai pot folosi o dată, punându-se însă apă mai puțină (cca 4-4,5 litri). E recomandat ca la gura de scurgere a vasului să se pună crenguțe, ca să nu se înfunde ieșirea.


Braga din Turcia 

Braga este o băutură care conţine vitamina A şi patru tipuri de vitamina B, precum vitaminele C şi E.
În timpul fermentaţiei, în bragă se produce acid lactic, un tip de acid rar întâlnit în produsele alimentare, care ajută digestia şi este, de asemenea, recomandat pentru proprietatea sa de stimulent al secreției de lapte la femei după naștere și ca sursă de valoare de vitamine și săruri minerale în alimentația sportivilor.
Astăzi vă mai puteți delecta cu această licoare doar în Drobeta Turnu-Severin, Slatina, Galați, Brăila și Constanța, România.

Datorită simplității preparării, în limba română a intrat expresia „ieftin ca braga”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *