Opinii și Editoriale

O bilă albă pentru Ilan Shor

Recunosc, eram şi eu sceptic când am aflat că Ilan Shor a câştigat fotoliul de primar în Orhei. Multă lume era sceptică, chiar enervată, speriată de mâna Moscovei, de tancurile ruseşti care vor ocupa Orheiul ş.a.m.d. Şi acum, spre frustrarea tuturor primarilor proeuropeni, şi mai ales a marelui proeuropean Dorin Chirtoacă, Ilan Shor se dovedeşte a fi un primar bun, chiar foarte bun.

Au trecut doar câteva luni de la alegerile locale şi Orheiul capătă o nouă faţă. Oraşul se dezvoltă şi evoluează pe zi ce trece. Străzile şi trotuarele sunt reparate, au apărut urne de gunoi în toate colţurile, a fost redus tariful la apă după ce s-a organizat o comisie şi gestionate corect fondurile, a fost reamenajat scuarul Europei din Orhei, a început reconstrucţia parcului central. Şi asta e doar începutul. Primarul de Orhei promite transport public gratuit în tot Orheiul, construirea unui nou stadion şi dezvoltarea unei infrastructuri moderne. La cum se mişcă lucrurile acum, sunt sigur că va reuşi să facă ceea ce şi-a propus.

Nu am crezut niciodată că voi scrie un articol pozitiv despre un personaj ca Ilan Shor, însă trebuie să recunoaştem – e un primar de nota zece. Iar atunci când un om cu un trecut dubios arată cum trebuie să muncești, e important să uităm un pic de ură şi frustrări şi să-i apreciem efortul. Aşa că luaţi exemplu, domnilor proeuropeni, şi apucaţi-vă de treabă. Pentru că se poate, pentru că munca şi analiza clară a situaţiei unui oraş e mai importantă decât populismele şi problemele identitare. În scurt timp Orheiul ar putea să devină adevărata capitală a Republicii Moldova – un oraş curat, comod, dezvoltat şi frumos. Iar Chişinăul va rămâne tot acolo, pe baricadele antisovietice, împânzit cu pietre funerare în memoria deportărilor staliniste, tarabe, chioşcuri şi mizerie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *