Editorial / Iluzia democrației sau cum banii externi (USAID) au subminat adevărata societate civilă în Republica Moldova

Într-un editorial semnat de Nicolae Federiuc pe Ziua.md, acesta analizează modul în care finanțările americane (fondurile USAID) și influența acestora asupra democrației și societății civile din Republica Moldova. Jurnalistul consideră că retragerea acestor fonduri ar putea reprezenta o oportunitate pentru a construi o societate civilă autentică, o presă cu adevărat liberă și o clasă politică reprezentativă, în care cetățenii ar avea șanse egale și ar putea trăi conform propriilor valori.
Federiuc contestă afirmațiile jurnalistei Mariana Rață de la TV8, care susține că banii USAID care au ajuns în Rep. Moldova la diverse ong-uri au fost folosiți pentru „democrație”, „activism civic” și „libertate de expresie”. În realitate, jurnlistul argumentează că aceste fonduri au fost destinate construirii unei rețele ideologice neomarxiste, cunoscută sub denumirea de „rețeaua Soros”, în care presa și societatea civilă au jucat un rol de susținere a intereselor acestei structuri globale. Rețeaua a fost acuzată că a marginalizat adevărata societate civilă și presa independentă, favorizând grupuri ideologice care susțin interesele externe.
Federiuc susține că „jurnaliștii de milioane” au manipulat opinia publică și au fost folosiți pentru a sprijini interese politice externe, fără a informa corect populația. În același timp, „societatea civilă” și activiștii civici ar fi fost parte a acestui mecanism de influență, care a favorizat un anumit tip de guvernare, bazat pe o ideologie străină nevoilor reale ale cetățenilor din Rep. Moldova: “Majoritatea „investigațiilor” voastre „jurnalistice” și campaniile „de presă”, s-au înscris în această logică, au fost instrumente de presiune politică, mascate în ambalaj jurnalistic. Da, ați mai făcut și presă, pe alocuri, doar că asta a fost o chestiune secundară, de rutină, misiunea de bază era și este cu totul alta și v-am spus care. Voi manipulați, în interes clar politic, nu informați! (…) Voi ați subjugat democrația, ați pervertit noțiunea de activism civic și politic, ați compromis ideea de reforme și dezvoltare, ați suprimat libertatea de gândire și de expresie, ați blocat societatea noastră în obscurantism.”, scrie Federiuc.
Concluzia autorului este că oprirea finanțării externe ar putea oferi Republicii Moldova șansa de a construi o democrație autentică, în care toate părțile implicate să concureze pe picior de egalitate, fără influența intereselor externe și fără manipulare ideologică. “Odată cu oprirea acestor fluxuri de bani, putem câștiga (nu doar noi, voi inclusiv), adevărata independență și libertate. Iar dacă veți fi dispuși să promovați în continuare aceleași idei, cel puțin veți lupta cu ceilalți de pe picior de egalitate. Iar asta deja e Democrație”, a conchis Nicolae Federiuc.