În vara anului 1931, un grup de cercetători de la București, conduși de renumitul sociolog Dimitrie Gusti a descins în satul basarabean Cornova, județul Orhei. Cea mai pitorescă figură care i-a impresionat pe oaspeți a fost popa Ion Zamă, care a reușit să modernizeze satul cu ajutorul religiei.
De exemplu, când a trebuit să-i convingă pe săteni să ardă câteva grajduri în care se încuibase o epidemie, i-a covins că intrase dracu în ele şi că dracu nu poate fi scos decât cu focul. Şi tot în direcţia păstrării igienei satului a acţionat popa Zamă şi atunci când şi-a convins enoriaşii să astupe gropile din drum, spunându-le că, altfel, o să se poticnească în ele pe lumea cealaltă.
Încă în timpul studiilor la seminarul teologic de la Kiev, Ion Zamă, un tânăr provenit dintr-o familie săracă, a citit nu doar Evanghelia și Viețile Sfinților. Începuseră a-i pica în mână câte un Spencer («Spenţeraş», cum îi spunea), un Darwin şi altele, care îi zdruncinaseră credinţa. Astfel că, la o «ascultare», şi-a permis să aibe îndoieli cu privire la Sf. Ilie, care s-ar fi urcat la cer. Dat în judecata episcopului, acesta l-a certat şi i-a arătat că, fiind copil de om sărac, e păcat ca mintea lui să se prăpădească în sărăcie, când mai cuminte era să rămână la Seminar şi să se facă preot. L-a convins, aşa că «pentru mine, urcat a fost, de atunci, Sfântul Ilie la cer», trăgea dânsul o profană concluzie, cu o faţă spăşit simulată.
Cu oarecare batjocură, dar cu cele mai bune intenţii, popa Zamă folosea învăţăturile bisericii în cele mai neprevăzute forme. Cum filoxera distrusese viile regiunii, în locul lor popa Zamă a comandat să-i vie din Algeria viţă americană, altoită apoi cu soi local. Dar viţa de soi nou trebuia stropită cu piatră vânătă, dar oamenii se împotriveau, deoarece călugărul Inochentie de la Balta, fondatorul inochentismului, le interzicea. Atunci popa Zamă le-a spus consătenilor de pe amvon (când avea obicei să ţină cuvântări de îndrumare gospodărească mult ascultate de săteni, care veneau la slujbă mai ales ca să-l audă vorbind), că viţa pe care a adus-o venea dintr-o ţară străină – păgână, turcească; aşa că trebuia botezată ca să fie şi ea creştină. A ieşit deci în câmp cu butoiul cu apă cu piatră vânătă, a umplut cu ea vermorelul, l-a luat în sate şi cu diaconul lângă el a început să stropească via, cântând «În Iordan botezatu-te-ai tu Doamne…!»
În 1932, în ianuarie, preotul din Cornova a fost invitat la Bucureşti, să conferenţieze la Institutul Social Român. S-a stins în 1944. Sociologul Henri H. Stahl scria în amintirile sale „Ceea ce copleşea în toată purtarea lui era o nemărginită dragoste de oameni. Se simţea solidar cu ei; mai mult încă, răspunzător de soarta lor, de aici şi de apoi. Chiar dacă oamenii lui intrau în păcat, el nu putea fi decât tot alături de ei, orice ar fi făcut, fie şi «revoluţie»! Cu gândul că totuşi va putea aduce mai multă blândeţe şi mai multă înţelegere între oamenii cei mulţi, de care îl lega şi un sentiment de milă”.
Sursa: Historia.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
