– Staţi să clarificăm o problemă! Ce înseamnă Moscova? În imaginaţia celor care vorbesc aşa, Moscova este un fel de sectă bazată pe ideologii stricte, care mereu elaborează strategii, are agenţi plătiţi şi instruiţi. Însă aceasta a fost acum 60-70 de ani. Cu cine pot eu să vorbesc în Moscova? Dacă vorbim de politică, astăzi la Moscova nu există altcineva, în afară de Putin, cu care ai putea să hotărăşti ceva serios. Eu cu Putin m-am întâlnit ultima dată acum şase-şapte ani, când mi-a decedat soţia. Eram la Moscova şi el m-a invitat ca să-şi exprime condoleanţele. Gândim aşa, pentru că suntem provinciali. E ca şi cum alţii vorbesc despre guvernul mondial condus de evrei, fără de care nu se face nimic în lume. Am impresia că, în ţara asta, toţi se lasă pecetluiţi de presupuneri şi le repetă ca papagalii. Nu-s omul nimănui şi nu împletesc ceva în umbră. Cu lucrurile astea se ocupau Roşca, Andronic şi alţii, axaţi pe manipulări. Eu am păreri şi le declar public atunci când este necesar. Am un mic birou şi particip la conferinţe, întâlniri, susţin prelegeri.

„N-am avut angajamente faţă de KGB”

– Vreţi să spuneţi că Moscova nu are interese în RM?

– Rusia este o ţară mare şi are interese aproape pe tot globul. Dar eu ce am cu asta? Am deţinut o funcţie publică în URSS, dar n-am avut angajamente faţă de KGB sau alte structuri. Dimpotrivă, fiind în conducere, lucram cu toate structurile şi nimeni nu m-a instruit. Găsiţi măcar un om, care să spună că am pledat vreodată contra Moldovei şi în interesele Rusiei. Şi, dacă plec la vreo conferinţă în Rusia, să vină curioşii să asculte ce vorbesc.

– Fiind o persoană apropiată de Mihail Gorbaciov, puteţi să ne explicaţi ce fel de nouă URSS dorea el să construiască?

– El voia o URSS transformată. A văzut că aveam un sistem denaturat şi că trebuie să dezvoltăm Uniunea pe modele noi. Şi în anturajul său a adunat oameni tineri, cu viziuni progresiste, inclusiv acelaşi Iakovlev, care îmi era prieten. Dacă Lenin şi Stalin au instaurat controlul asupra oricărui cuvânt, urmărind să schimbe omul în esenţă, Gorbaciov a vrut să schimbe lucrurile. Mulţi spun că trebuia s-o pornim de la economie, dar anume aşa am făcut. Proprietatea privată a fost implementată în 1988, odată cu crearea cooperativelor, şi a luat amploare în 1991. Gorbaciov spunea că mai întâi trebuie să schimbăm sistemul politic. Pe alocuri cu naivitate, el intenţiona să construiască un socialism cu faţă umană. Noi credeam că, fiind mai romantici, suntem mai deştepţi, dar oamenii au ieşit în stradă şi nu i-am mai putut opri.

„N-am discutat cu Ceauşescu subiecte politice”

– În presa română a apărut o fotografie a dvs., alături de Nicu Ceauşescu. Eraţi prieteni?

– Aşa ceva nu puteaţi să vedeţi. Poate că e un montaj. Pe Nicu l-am văzut doar în 1978, când a venit cu taică-său într-o vizită la Chişinău. Strada Calea Ieşilor din capitală am reconstruit-o atunci urgent pentru Ceauşescu. La acea vreme, fiind prima persoană în oraş – prim-secretar al partidului din Chişinău, m-am ocupat de primirea lui Ceauşescu, împreună cu Bodiu. Nicu se ocupa de tineret. În acea seară, după ce am organizat o recepţie în restaurantul „Butoiaş”, el a plecat cu tinerii noştri, fiind însoţit şi de Ivan Timofeevici Guţu. Nici n-am dat mâna cu el.

– Dar cu Nicolae Ceauşescu despre ce aţi discutat?

– Nu pot să zic că eram în oarecare relaţii. În 1972, când s-au împlinit 50 de ani de la crearea URSS, primele persoane de la noi au plecat cu avionul la Moscova. Ceauşescu venea cu trenul şi eu trebuia să-l întâmpin la Ungheni, unde, după cum ştiţi, se schimbă roţile la tren. Când am ajuns în gară, eram la un pas de a nimeri într-o situaţie ridicolă. Nu ştiam că el a venit şi mai că mi-a ieşit din gură: „Nu cumva pe derbedeul ăsta îl întâlnim?”. Tot atunci mi-a fost prezentat ambasadorul României în URSS şi mi-am înghiţit cuvintele. Gara era închisă. Am discutat cu Ceauşescu într-o sală de aşteptare, unde mesele erau pline. Am vorbit despre vinuri, agricultură, industrie, fără să atingem subiectele politice.

„Ceauşescu nu se deosebea de unioniştii de astăzi”

– Aţi participat la ultima întâlnire dintre Gorbaciov şi Ceauşescu? Relaţiile dintre ei erau într-adevăr tensionate?

– Ceauşescu era ultimul din lagărul socialist, oponent aprig al perestroikăi. El dorea să rămână numai socialismul construit de el şi Gorbaciov nu-l agrea. Ceauşescu era puţin înapoiat, căci politicianul, dacă nu reuşeşte să fie cu un pas înaintea evenimentelor, trebuie măcar să păşească în ritm cu ele. N-am participat la ultima lor discuţie, dar ştiu că şi atunci au avut opinii diametral opuse.

– Aţi spus într-un interviu că Ceauşescu era un mare naţionalist, iar alţii vorbesc şi despre ideile sale unioniste. Cum îşi demonstra el aceste calităţi?

– Ceauşescu nu se deosebea de actualii politicieni care împărtăşesc ideea României Mari, ca acelaşi Vadim Tudor. Clar că, activând în sistemul socialist, era mai atent la vorbe, pentru că un politician trebuie să se gândească nu atât la ceea ce va spune, cât la ceea ce nu va spune. Ceauşescu era un mare naţionalist, însă, şi-a pus nişte principii, de care n-a vrut să se dezică. Eu mă tem întotdeauna de oamenii cu idei fixe, care sunt foarte periculoşi, mai ales când vin la putere. Atunci îşi constrâng anturajul să li se supună orbeşte, iar cei care refuză sunt înlăturaţi sau lichidaţi. Aşa au venit şi bolşevicii. Din păcate, avem şi astăzi în RM oameni cu mentalitatea veche, care cred cu încăpăţânare într-o singură idee…

– A avut Kremlinul vreo legătură cu asasinarea lui Ceauşescu?

– Nu, iarăşi e vorba de provincialismul nostru…

„N-am participat la persecutarea celor de la Politehnică”

– Potrivit lui Mircea Druc, dvs. aşi fost ideologul bodiulismului şi al brejnevismului, aţi organizat epurarea celor 140 de cadre de la Institutul Politehnic în anii ’60, aţi închis librăriile şi aţi dus o luptă aprigă contra naţionalismului. E adevărat?

– Ceea ce spune dl Druc se numeşte în română aiureli, iar în rusă – бред. Dacă spui ceva, adu argumente. Un istoric străin a scris că savanţii din Basarabia fac concluzii categorice în lipsa oricăror documente. Toată viaţa, am fost prieten cu scriitorii, iar cu Grigore Vieru am stat într-un cămin. Într-adevăr eram responsabil pentru ideologie, dar mă străduiam întotdeauna să-i ajut pe toţi în măsura posibilităţilor. Am o satisfacţie mare când citesc amintirile lui Sulac, Vieru, Arhip Cibotaru, în care vorbesc despre mine.

– Şi nu vă amintiţi nimic despre demiterile de la Politehnică?

– Cum să nu? S-a întâmplat după ce au fost retrase restricţiile faţă de deportaţi şi ei puteau să se întoarcă acasă. Copiii lor învăţau la cele mai bune universităţi din Rusia, nu la facultăţile umanistice, ci la fizică, matematică ş.a.m.d. Când au venit în Moldova şi a fost creat Institutul Politehnic, rectorul Rădăuţanu Serghei i-a luat pe mulţi dintre ei la instituţia sa. Ştiţi cum se întâmplă la noi… Cineva, la o lecţie, a spus nişte lucruri adevărate, care erau atunci interzice şi s-au iscat neplăceri. Eu nu m-am implicat, decât în sensul că am asistat la adunarea de partid la Politehnică şi am vorbit după aceasta.

– Eraţi de acord cu ceea ce se întâmplă?

– Păi cum? Nu se întreba chestia asta. Şi nu mai ştiam detaliile. Chiar mă gândesc acum la sentimentele mele de atunci… Era mai mult un sentiment de regret. Înţelegeam că oamenii nitam-nisam au spus o frază, dar aşa era sistemul. Eu n-am participat la persecutarea lor.

– Aţi fost vreodată nevoit să faceţi ceva contra conştiinţei dvs.?

– Sigur. Dar era decizia şi trebuia s-o execuţi. De exemplu, baza materială destinată culturii era nesatisfăcătoare, dar Bodiu îmi spunea că trebuie să dezvoltăm complexele de vite cornute şi altele, după care vom trece la cultură.

„Am mers pe calea ateismului, dar am fost neutru”

– Eu nu vorbesc de problemele materiale. Fiind născut, după cum aţi mai declarat, într-o familie creştină, vă era sufletul împăcat atunci când bisericile erau distruse şi preoţii arestaţi?

– Până în clasa a şaptea, umblam cu părinţii la biserică. Pe urmă, am intrat în comsomol şi nu mi se permitea să calc pragul bisericii. Eram învăţaţi că Dumnezeu nu există şi eu am fost unul dintre cei care a mers pe calea ateismului. Dar n-am luptat cu nimeni şi am fost neutru. Eram secretarul CC pe ideologie şi s-ar părea că trebuia primul să pun zăvorul bisericii din satul nostru Rădulenii Vechi, Floreşti, dar n-am făcut-o. Nici cu părinţii n-am avut divergenţe. Pe atunci, se interziceau botezurile comuniştilor, însă părinţii mei au chemat într-o seară preotul acasă şi mi-au botezat fiii. N-am asistat, eram la Chişinău, dar nici n-am fost împotrivă. Iar când preoţii plăteau pentru electricitate mai mult decât alţii, am pus la Moscova problema, că erau şi ei oameni.

„La noi, lupta nu s-a dus pentru independenţă”

– La indicaţiile cui aţi venit din Tadjikistan ca prim-secretar în Moldova în 1989? Credeaţi atunci că URSS mai poate fi salvată?

– Trebuia să vin mai devreme, dar nimeni de aici nu voia să mă întorc. Până şi Bodiu mi-a spus că nimeni nu mă aştepta. Poate că îi speriasem, când, la vârsta de doar 31 de ani, am ajuns la conducere şi eram prea categoric. Atunci Gorbaciov m-a trimis în Tadjikistan, unde am lucrat patru ani. După luarea cu asalt a clădirii MAI din Chişinău, în toamna lui 1989, Gorbaciov mi-a spus să vin în Moldova, unde situaţia ieşea de sub control. Propunerea a venit şi de aici, mai întâi de la colegul meu, istoricul Ion Buga, în cadrul unei şedinţe a Frontului. Când am ajuns la Chişinău, la gară se afla divizia „Dzerjinski”, trimisă din Moscova ca să potolească masele. L-am rugat pe Gorbaciov să o retragă şi am pornit dialogul. În 1989, nu ne gândeam la căderea URSS, ci la transformarea Uniunii pe principii moderne. Lupta era pentru conţinut. Să nu-i credeţi pe cei care spun că au luptat pentru independenţă – fiecare vrea să-şi dea importanţă.

– Dacă nimeni n-a luptat pentru independenţă, ce sens a avut Mişcarea de eliberare naţională?

– La noi, lupta principală nu s-a dus pentru independenţă, ci pentru limbă şi alfabet. Aşa că nu trebuie să fim făţarnici… Pentru independenţă au luptat Ţările Baltice, care au fost incorporate în URSS, ca şi state. Însă noi luptam pentru transformarea URSS într-un stat democratic. Mişcarea a avut sens, deoarece luptam pentru independenţă într-o confederaţie, formată pe criterii economice. Despre formarea statelor independente şi căderea Uniunii s-a vorbit tocmai după puci.

„Nu pot să deconspir informatorii”

– Prin ce miracol Iurie Roşca, un tânăr necunoscut pe atunci, a reuşit să preia controlul în Mişcarea de renaştere naţională? Au avut vreo influenţă serviciile secrete în formarea Frontului Popular?

– Viaţa e mai complicată decât ne imaginăm noi şi e ridicol să vorbim despre un KGB, care conducea totul. Toate serviciile de securitate din lume culeg informaţii, dar cel sovietic ţinea sub control, în special, intelectualitatea. Astfel apăreau aşa-zişii agenţi. De exemplu, un medic trebuia să plece la o conferinţă peste hotare. Era invitat la KGB şi rugat să aducă informaţii. Vreţi să spuneţi că era agent? Nu, el era profesor.

– „Стукачь”, se cheamă, adică turnător.

– Erau şi informatori, dar serviciile secrete nu le dezvăluie numele. Ştiu că au fost, dar nici eu nu pot să-i deconspir.

– Cândva, aţi declarat că am putea rămâne fără intelectualitate, dacă adoptăm Legea lustraţiei. S-au strecurat informatorii şi printre liderii mişcării naţionale?

– Erau probabil, dar asta întotdeauna a fost, şi nu numai la noi. Da, i-am spus unui jurnalist că, dacă adoptăm Legea lustraţiei, am putea rămâne fără jumătate din intelectualitate. Din sistemul sovietic mai făceau parte, vorba lui Dostoievski, „мерзавец человек” (omul este ticălos – n.r.). Erau şi oameni mai slabi. Şi toate personalităţile marcante erau în vizorul serviciilor. De ne-am întoarce înapoi, ne-am împotmoli…

– E adevărat că unii deputaţi s-au temut să semneze Declaraţia de Independenţă?

– Eu eram la Moscova. O parte din deputaţi, inclusiv Nicolae Dabija, nu erau fizic aici şi au semnat mai târziu. Numai provincialismul nostru ne face să ne acuzăm de frică. Mă întristează contradicţia dintre sufletul bun al moldovenilor şi încrâncenarea cu care ne băgăm în minte toate prostiile. Eu am făcut mult bine oamenilor, dar unor tâmpiţi li s-a montat un tic în cap şi mă tot atacă. Uită-te la evrei. Niciodată n-o să se vorbească de rău. Nici georgienii, nici alţii, dar la noi totul e invers.

„Nicolae Alexei m-a propus la funcţia de spicher”

– După demisia lui Alexandru Moşanu din fruntea parlamentului, Snegur îl pregătea pentru această funcţie pe Victor Puşcaş, dar, pe neaşteptate, spicher aţi devenit dvs. Cum s-a întâmplat?

– După demisia lui Moşanu, trebuia să alegem între autodizolvarea parlamentului şi alegerea unui nou spicher. Primul a ieşit cu propunerea de a mă înainta pe mine la această funcţie Nicolae Alexei. A fost susţinut şi de alţii. Eu nu doream să conduc parlamentul, căci eram şi deputat, şi ambasador în Rusia. Le-am spus că am bilet de întoarcere la Moscova, dar ei l-au anulat şi au insistat să candidez. Cu marea majoritate a voturilor, am fost ales spicher.

– Dle preşedinte, mai întâi electoratul moldovean a optat pentru agrarieni, care erau aceiaşi comunişti; apoi pentru PCRM, care astăzi ar putea să se reîntoarcă la guvernare. Cum credeţi, de ce se întâmplă aşa?

– Oamenii de la ţară sunt nostalgici, tânjesc după ceea ce a fost şi speră că comuniştii o să le aducă un viitor luminos. O altă problemă este că în RM există doar o forţă unită, PCRM, al cărei oponent este o adunare, ca să nu zic adunătură, de partide care se mănâncă între ele, nu pot răbda, nici ceda, nici ierta. Aceasta, în politică, se numeşte greşeală capitală. Iar Voronin şi partidul său triumfă, chiar dacă luptă doar prin demagogie. Este un banc, că liderul iugoslav, Tito, care a făcut un socialism pe bază de autogestiune, se deplasa cu maşina şi a ajuns la o răscruce. Indicatoarele arătau „capitalism” – la stânga şi „socialism” – la dreapta. Şoferul întreabă: „Tovarăşe Tito, încotro?” Şi Tito spune: „Arată semn că mergem spre socialism, dar întoarce spre capitalism”. Aşa face şi Voronin, şi lumea îl votează.

„Sturza a fost victima unor circumstanţe”

– Politicieni importanţi din anii 1998-2000 susţin că dvs. aţi pus umărul la distrugerea ADR şi demiterea guvernului Sturza, încurajând venirea PCRM la putere. Aţi avut vreo colaborare cu Iurie Roşca, fără de care aceste mişcări ar fi fost imposibile?

– Amintesc că ADR, din care făcea parte şi dl Roşca, a votat guvernul Ciubuc. Pe urmă au început toţi să-mi spună că nu-l mai vor. Le-am spus să mai aşteptăm, dar ei o ţineau una şi bună că nu le place premierul. Ce poate să facă un şef de stat în asemenea situaţie? L-am rugat pe Ciubuc să-şi dea demisia. Căutam alţi candidaţi, dar niciunul nu era votat. Le-am sugerat deputaţilor să formeze o altă majoritate, apoi Roşca a ieşit din ADR. Atunci, cu votul salvator al lui Ilie Ilaşcu, a fost votat guvernul Sturza. Fără Ilaşcu, parlamentul nu avea majoritate, care să voteze iniţiativele lui Sturza. Să spună un om sănătos la cap – ce puteam să fac? Ce fel de colaborare dintre mine şi Roşca? Eu discutam cu toţi deputaţii şi dialogul era constructiv.

– De ce guvernul Sturza nu a fost lăsat în funcţie până la summitul de la Helsinki?

– Cum să-l laşi, dacă n-are majoritate? Voronin cu 40 de mandate şi neafiliaţii nu votau pentru iniţiativele lui Sturza.

– Nu-i chiar aşa. De fapt, Voronin a votat nu numai o dată pentru acestea…

– Ei, cum… Poate a fost un caz, două… Dar noi vorbim de sistem – Sturza nu avea majoritatea. El a fost o victimă a circumstanţelor, fiind ales cu votul unei alianţe care se destrăma şi cu un vot din închisoare…

„La noi toţi ştiu, dar nimeni nu poate dovedi”

– Politicienii de atunci susţin că, în acei ani, voturile se plăteau cu bani grei şi că unii şi-au făcut astfel averi. E adevărat?

– Putem să presupunem, fiindcă la noi toţi ştiu, dar nimeni nu poate dovedi. Presupunem, deci, că atunci s-a implicat într-adevăr banul în relaţiile politice şi nu putem ieşi din această situaţie până astăzi.

– Dvs. aţi cumpărat voturi?

– Doamne fereşte! Am auzit că se pot hotărî unele probleme, că se implică şi oameni de afaceri, dar chestiile astea se fac de la om la om şi nu poţi să le afli.

„Proiectul despre republica parlamentară a fost opera lui Roşca”

– Citez din Diacov: „Lucinschi, care avea interesul de a introduce regimul de guvernare prezidenţial, trebuia să demonstreze că guvernarea nu e eficientă şi să provoace conflicte. Interesele sale au coincis cu cele ale lui Roşca şi ale lui Voronin şi ei s-au unit”. De ce aţi vrut să avem republică prezidenţială?

– Să privim lucrurile obiectiv şi să nu inventăm scheme. Credeţi că eu nu eram interesat să păstrăm un guvern mai mult timp? Schimbarea guvernului e o problemă foarte mare, inclusiv pentru şeful statului. Cât ţine de regimul prezidenţial, adevăr a vorbit Cantemir, că suntem necitiţi. Nimeni nu vrea să citească ceea ce propuneam eu. Numai cei care au citit, printre care şi Victor Popa, au văzut că proiectul prevedea să nu ajungem într-o situaţie ca cea de astăzi. A fost o chestie de principiu. Dacă preşedintele e ales de către popor, oamenii cer totul de la el, dar Constituţia nu-i dădea aşa prerogative. Am pus problema să avem ori republică prezidenţială, ori parlamentară. Despre asta s-a vorbit mai mult de un an. Propuneam să mergem după exemplul portughez, unde conduce premierul, dar preşedintele, în caz de conflict, este ca un arbitru şi poate dizolva parlamentul ori guvernul. Dar s-a mers pe manipulări şi Curtea Constituţională a tergiversat procedura până când a expirat termenul prevăzut de lege în care mai puteam face ceva. Între timp, comuniştii l-au atras de partea lor pe Roşca. Pe urmă s-a dezvăluit faptul că proiectul despre republica parlamentară era opera lui Roşca. Ca să obţină voturi, el cu Voronin le-au băgat în cap celorlalţi că Lucinschi este dictator. Braşoavele precum că eu cu Roşca l-aş fi adus la putere pe Voronin sunt prostii gândite prin cafenele.

– Cine se face vinovat de destrămarea ADR?

– Nu căutaţi niciodată o asemenea persoană, căci nu există. E vorba de o combinaţie de interese, simpatii şi antipatii. Şi astăzi avem aceeaşi situaţie, ceea ce-i convine lui Voronin.

„Este şi acum Loja masonică? Eu nu ştiu”

– De ce, fiind preşedinte, spuneaţi că vorbim limba moldovenească, dar apoi v-aţi răzgândit şi numiţi limba „română”?

– Dacă eşti în funcţie şi Constituţia spune într-un fel, iar tu – în altul, trebuie să-ţi dai demisia. Eu şi atunci am spus că noi şi românii avem o limbă identică cu. Am prezentat şi un proiect de lege, care prevedea dreptul fiecărei instituţii de a numi limba la liberă discreţie, dar n-a fost acceptat.

– Dar partidul comunist, interzis pe timpul lui Moşanu, de ce l-aţi reabilitat?

– Întrebare veşnică. Aveam decizia Curţii Supreme de Justiţie, care stabilise că partidul nu s-a implicat în puciul de la Moscova şi interzicerea sa nu are temei. Şi Consiliul Europei ne-a atras atenţia că nu-i corect să lipsim oamenii de dreptul de asociere pe principii ideologice. Atunci prezidiul parlamentului decis, cu unanimitate de voturi, reabilitarea partidului. De fapt, interdicţia n-ar fi schimbat lucrurile, pentru că era deja constituit Partidul Socialist, cu 28 de mandate în parlament, din care făceau parte aceeaşi comunişti.

– La propunerea cui a fost deschisă, pe timpul dvs., Loja Masonică în Moldova?

– Prostie! Prima dată aud… Da, a fost deschisă şi a fost o persoană, care m-a informat că ei activează în multe ţări şi vin în Moldova. De atunci nu i-am mai văzut. Este şi acum Loja masonică, da? Eu nu ştiu.

„N-am idee…”

– O întrebare la auzul căreia nimeni din persoanele-cheie din istoria RM nu ştie nimic… În anii ’90, RM a primit utilaj pentru paşapoarte de la firma „Seabeco”, condusă de Boris Birştein, pentru care moldovenii achitau câte 20% din costul fiecărui paşaport. Banii au fost storşi de la cetăţeni şi după ce utilajul a fost achitat, lucru confirmat şi de Garda Financiară. Poate dvs. ştiţi de ce am fost furaţi în asemenea hal?

– Ce mi-aţi povestit, cam aceea am auzit şi eu. Ştiam că Birştein se judeca cu Molojen. Atât. Ţin minte că, de fapt, contractul a fost confirmat în parlament. Nu înţeleg, ce-i complicat aici?

– Dacă cineva îşi făcea ilegal averi din buzunarele cetăţenilor, nu-i o problemă?

– Eu nu ştiu. Cu problemele astea se ocupă guvernul. N-am idee.

„Toată Puterea era legată cu criminalii”

– Mai mulţi moldovenii care au plecat din RM spun că niciodată n-au dus-o mai rău decât pe timpul lui Lucinschi. De ce atunci nu se plăteau pensiile şi salariile sau se achitau în zahăr, crupe etc.?

– Dvs. nu ştiţi? Aşa era şi în Rusia, şi în Ucraina, peste tot. Era o prăbuşire a economiei, după căderea URSS. Noi vindeam totul în Rusia, unde era dezmăţ, unde oamenii se împuşcau şi de unde banii înapoi nu veneau. Totuşi, de ce nimeni nu vede şi succesele noastre? Noi am reuşit să împroprietărim ţăranii, să atragem cele mai importante investiţii pentru economia noastră, prin firmele: „Voxtel”, „Moldcell”, „Lukoil”, „Union Fenosa” şi altele. Tot noi am computerizat şcolile şi am asigurat libertatea presei. Şi nimeni nu a fost hărţuit…

– Tot atunci înflorea criminalitatea şi oamenii se temeau să iasă din casă…

– Eu am avut nefericirea să fiu preşedinte în dezmăţul acela, care se făcea simţit în toată regiunea. Noi am venit cu Nicolae Alexei, care a redus jumătate din crima organizată. Criminalitatea era peste tot, pentru că se prăbuşise un sistem şi nu se crease altul. A pornit privatizarea ilicită şi a apărut racketul. La fel a fost şi în America, în 1933, când se împuşcau oamenii de Doamne fereşte. Ce puteam să fac eu, dacă toată ţara era împânzită de criminali, dacă toate structurile puterii erau legate cu ei?

– Cine din structurile puterii de la noi erau legaţi cu interlopii?

– Cine? Toată Puterea, începând de la judecători. Era găsit omul ars cu fierul de călcat, iar judecata elibera făptaşul. Banul conta…

– Aţi avut şi dvs. vreo legătură cu ei? Cu regretatul Zelionîi vă cunoşteaţi?

– Zelionîi… Voi sunteţi foarte stranii, măi băieţi! Eu înţeleg că puteţi pune întrebări, dar trebuie oleacă de gândit. Eu să fiu cunoscut cu interlopii? Interesaţi-vă şi o să vedeţi cu ce s-au ales alţii, după ce au fost la putere, şi cu ce m-am ales eu…

„Alexei putea să meargă noaptea sub gloanţe”

– Materiale oficiale de la MAI arată că, la Departamentul Anticorupţie, condus de dl Alexei, se aplica tortura, se practicau furturile şi alte ilegalităţi. În ce temei, l-aţi ales ca persoană capabilă de a stârpi criminalitatea?

– Alexei a fost promovat ca un poliţist cinstit şi incoruptibil. Era poliţist până la măduva oaselor şi citea lecţii la Academia de Poliţie. El putea să meargă noaptea sub gloanţe şi nu avea interese personale. Ceea ce s-a mai întâmplat acolo, la ei, nu ştiu. Trebuie să găsiţi documente.

– Ceea ce v-am relatat este din acte oficiale ale MAI.

– Nu ştiu ce fel de acte. Nu cred. Nu ştiu cine era maltratat, nu cunosc detaliile.

„Alegerile dese îi fac pe politicieni să mintă mai des”

– Să revenim la oile noastre. Ce şanse îi daţi AIE că va supravieţui sau să ne pregătim de o nouă revenire la guvernare a PCRM?

– În RM, totul se bazează pe interese personale şi invidie. Iată de ce mi se pare că se repetă anul 2000. Numai că atunci a fost o farsă, iar acum istoria se va repeta sub formă de tragedie. Şi actorii îs aceiaşi: PCRM, PD, iar în locul lui Roşca sunt liberalii. Văd că toţi trei s-au unit cu singurul scop de a-l doborî pe Filat. Din păcate, comunicarea în AIE e la zero. Probabil, interesele sunt prea mari. Dacă azi fracţiunile AIE se roagă de comunişti să-i ajute să demită anumite persoane, asta e o tragedie. În situaţia creată, anticipatele ar fi o mai mare salvare pentru RM. Nu cred că PCRM va reveni în forţă.

– Pentru a ajunge la putere, toţi politicienii trebuie să-şi mintă alegătorii. În ce măsură îşi poate permite să mintă un politician bun?

– Cu părere de rău, alegerile dese îi fac pe politicieni să mintă, să promită mai des. La următoarele alegeri, ei mint şi mai mult, creând o situaţie periculoasă, când oamenii se dezamăgesc. Politicianul, după cum spunea Churchill, poate să promită în măsura în care să poată explica de ce nu şi-a putut realiza promisiunile.

Răspunsul lui Petru Lucinschi la întrebarea predecesorului său la funcţia de preşedinte al parlamentului, Alexandru Moşanu:

„Când aţi venit în RM, aţi declarat la radio că m-aţi cooptat în Comitetul Central, fără ca eu să ştiu ceva despre aceasta şi fără să mă fi invitat la vreo şedinţă. Cu se s-a ocupat Moşanu în CC?”.

– Eu n-am declarat aşa ceva. În vara lui 1990, la congresul partidului, am avut intenţia de a înnoi CC cu oameni moderni, care au intrat în politica activă. Atunci au fost aleşi, nu cooptaţi: dl Mătcaş, dl Moşanu şi alţii. Nu ştiu de ce dl Moşanu spune că a fost cooptat, căci el era prezent la congres. Poate că a uitat ceva, dar asta nu trebuie să-l jeneze.

Răspunsul lui Petru Lucinschi la întrebarea predecesorului său la funcţia de preşedinte al RM, Mircea Snegur:

„Sunteţi satisfăcut de activitatea succesorului dvs., Vladimir Voronin?”.

– Acordul de parteneriat şi cooperare cu UE a fost semnat în 1994, dar a fost ratificat de toate statele-membre după ce am venit eu preşedinte. Noi am finalizat şi negocierile cu OMC, şi cele legate de Pactul de stabilitate în Europa. Cu părere de rău, dl Voronin se laudă că el a început integrarea europeană. De fapt, el nu a respectat continuitatea. Adică, noi am început să construim o casă, dar Voronin a demolat-o.

Întrebarea lui Petru Lucinschi pentru succesorul său, Vladimir Voronin:

„Cum trataţi principiul de continuitate a puterii?”.