Pe de-o parte, ruşii din Chişinău îşi reclamă dreptul de a vorbi în limba maternă. Au de partea lor legislaţia internaţională şi protecţia drepturilor minorităţilor naţionale. Nimeni nici nu spune că limba rusă trebuie interzisă la Chişinău şi scoasă din societate. Pe de altă parte, ar trebui respectate anumite limite. Conform recensământului din anul 2004, persoanele care au drept limbă maternă rusa reprezintă 5% din populaţia Republicii Moldova. Mie unuia mi se pare o exagerare ca, pentru 5% din populaţie, limba rusă să fie limbă oficială la Chişinău. Cum ar fi ca la Moscova limba tătară să fie limbă oficială pentru cei 3,8% tătari care trăiesc în Federaţia Rusă?
De fapt, Republica Moldova se îndreaptă din ce în ce mai repede spre derusificare. Cei aproape 200 de ani de dominaţie rusească (întrerupţi de 25 de ani de unire cu România şi 20 de ani de independenţă) sunt pe cale să se evaporeze. Pentru că cei 25 de ani de unire cu România aproape că au şters mai mult de un secol de stăpânire ţaristă. Iar 20 de ani de independenţă au dizolvat jumătate de secol de stăpânire sovietică. Şi nu trebuie să uităm că stăpânirea sovietică a aplicat politici de forţă şi politici de convingere pentru a obţine deznaţionalizarea românilor dintre Prut şi Nistru. Sunt cunoscute tehnicile aplicate: uciderea şi deportarea intelectualilor, şantajul cunoaşterii limbii ruse pentru a se obţine un loc de muncă mai bun, favorizarea celor căsătoriţi cu etnici ruşi etc. Apoi, întregul aparat propagandistic desfăşurat vreme de 50 de ani, blocarea contactelor cu România, inventarea unei noi limbi. În ciuda acestei desfăşurări de forţă, în 20 de ani limba rusă a început să se îndrepte către adevăratul ei loc la Chişinău: acela de limbă minoritară.
Republica Moldova anului 2011 este de 1000 de ori mai românească decât Republica Moldova anului 1991. Literatura, televiziunile, ziarele, posturile de radio şi, mai presus de toate, internetul fac aproape imposibilă revenirea rusei la poziţia de limbă minoritară cu statut imperial. De aici şi violenţa reacţiilor venite din partea vorbitorilor de limba rusă. Ei ştiu că – din ce în ce mai mult – limba rusă şi-a pierdut statutul de limbă stăpânitoare. Ştiu că simpla cunoaştere a limbii ruse nu mai reprezintă o garanţie pentru ocuparea unui post de conducere. După ce, zeci de ani, vorbitorii de rusă i-au umilit pe vorbitorii de română cu dispreţuitorul „vorbeşte omeneşte”, acum ei sunt siliţi de presiunea socială să înveţe româna. Nu sunt de acord cu violenţele la adresa vorbitorilor de rusă – e dreptul lor să poată vorbi în limba maternă. Dar nu au dreptul să împiedice cu rea-voinţă revenirea limbii române pe locul de unde a fost exclusă pe nedrept în societate. Dacă vorbitorii de limba rusă ar încerca să uite de faptul că au fost stăpâni imperialişti acum 20 de ani, poate că adaptarea la reînvierea limbii române le-ar fi mai uşoară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
