Scrisoare către tinerii care s-au născut după 1990: totul numai despre minciună
Asta nu se referea, evident, la ruși fiindcă aceștia mint întotdeauna, și înainte de război și după, și înainte de vânătoare și după, și înainte de alegeri și după; rușii mint cu și fără prilej, cu și fără scop, ei mint din obișnuință, pentru orice eventualitate.
Voi, cei care v-ați născut după 1990 nu cunoașteți MINCIUNA rusă așa cum am cunoscut-o noi, cei care ne-am născut în URSS și care ne-am trăit jumătate de viață în acest Imperiu al Răului, dar care s-ar numi mai potrivit Imperiul Minciunii. E adevărat, și la noi azi se minte, minciuna fiind principalul instrument pe care politicienii îl utilizează în „lucrul” lor „cu masele”, dar această minciună nu se poate compara cu minciuna RUSEASCĂ, SOVIETICĂ din timpul URSS. MINCIUNA rusească era totală și desăvârșită, nu se mințea „selectiv”, doar într-un domeniu luat aparte, ci în toate, fără excepție: se mințea în politica internă și în cea externă, se mințea în statistică, în istorie, în geografie ș.a.m.d., peste tot, începând de la numărul de găini într-o fermă de păsări colhoznică și terminând cu numărul de bombe atomice aflate în dotarea Armatei Roșii.
Noi, basarabenii, am suferit o MINCIUNĂ dublă, deoarece, la cele enumerate, se mai adaugă MINCIUNA despre identitatea noastră etnică, istoria, lingvistica și cultura. Anume la această MINCIUNĂ se referă Grigore Vieru care în poezia „Scrisoare din Basarabia” constata: „Pe mine m-au minţit la şcoală!”/„Ce tare, Doamne,-am fost minţit!”. Sunt sigur că voi, tinerii de azi, nu realizați până la capăt ce înseamnă asta, fiindcă noi nu v-am spus.
Pe mine m-au mințit la școală…
MINCIUNA rusească nu a devenit subiect special de dezbateri în societatea noastră. După declararea Independenței pe 27 august 1991 trebuia să introducem în învățământ o disciplină specială „MINCIUNA rusă”; nu am putut face acest lucru, fiindcă și după 1991 noi am continuat să trăim cu ea, cu „Minciuna rusă”… Între timp v-ați născut voi, ați mers la școală, apoi la facultate și nici nu am observat când MINCIUNA rusă a devenit o MINCIUNĂ națională, practicată în țara noastră independentă la toate nivelurile. Noi, generația oamenilor sovietici, nu ne-am făcut mea culpa, v-am transmis și vouă „genele” minciunii, indirect chiar încurajând-vă să acceptați minciuna, ca o fatalitate. Ca urmare, și generația voastră acceptă MINCIUNA, unii practicând-o cu dezinvoltură și virtuozitate. Am urmărit reacția voastră la eforturile de a se pune capăt copiatului la examenele de BAC. Ce este copiatul la BAC dacă nu un furt care are menirea de a ne menține într-o periculoasă minciună: statul, chipurile, pregătește generații performante, apte de a face față provocărilor lumii moderne. Ani de zile am trăit împreună în această dulce minciună și nici azi nu dorim să ieșim din ea – nici noi, nici voi…
De ce și azi facem pact cu MINCIUNA
Nu mi-i rușine să recunosc că ceea ce se întâmplă azi în republica noastră mă depășește; sunt oameni (politicieni, jurnaliști, scriitori …) care cred că înțeleg ce se întâmplă, de aceea comentează cu multă diligență, dau sfaturi, propun soluții. Eu demult mă feresc să fac așa ceva fiindcă, cu adevărat, nu înțeleg ce se întâmplă și am ajuns la o vârstă când nu mai am dreptul să greșesc – cei tineri mai au timp să-și corecteze greșelile, eu nu. În ultimul timp mai mult tac, decât vorbesc, nu mă mai aventurez să scriu și să dau sfaturi pe teme „politice” sau „geopolitice”. Și când zic că „nu înțeleg ce se întâmplă în țara noastră” nu am în vedere numai evenimentele politice, ci – și aceasta poate în primul rând! – ceea ce se întâmplă în sufletele noastre. Nu înțeleg ușurința cu care noi, dar și voi, împreună, într-o devălmășie dementă, facem pact cu MINCIUNA.
Am să vă dau doar un singur exemplu, din domeniul politicului. Președintele Timofti l-a decorat pe mitropolitul Vladimir cu distincția „OM emerit”… Cum să decorezi un om care nu se supune Bisericii noastre naționale, ci Bisericii ruse în frunte cu mitropolitul Kirill, cel care a blagoslovit bandiții ruși înarmați să cucerească Crimeea și să tragă în frații lor de sânge, ucraineni??? Înțelegem noi oare că prin această distincție acordată lui Vladimir se camuflează și se promovează o mare MINCIUNĂ rusească cu vârsta respectabilă de peste 200 de ani? Nu pot să nu mă întreb: de ce nu am protestat împotriva acestei MINCIUNI, de ce nu am cerut demisia președintelui Timofti pentru acest gest de umilință națională? Răspund: pentru că în acești 25 de ani ne-am obișnuit cu MINCIUNA rusă, nu am evadat din ea și v-am creat și vouă toate condițiile ca să nu evadați din ea.
Copii și părinți – nici un conflict între generații!
Trăim într-o atmosferă bâhlită și nu mai observăm acest lucru. Între noi, cei născuți în comunism, și voi, cei născuți în capitalism, nu a existat și nu există un conflict între generații. Problema veșnică „părinți și copii” nu există, iar dacă există apoi doar la nivel cotidian. Voi nu ne-ați chemat „în instanță” pentru viața noastră trăită în MINCIUNĂ și nici noi nu vă chemăm în instanță că mergeți pe urmele noastre și vă simțiți bine în MINCIUNĂ. O solidaritate totală. Solidaritate în MINCIUNĂ. Cu toate acestea între noi și voi există o diferență de esență. Noi nu am știut că suntem mințiți: nouă ni se spunea din clasa întâi – și noi am crezut! – că Pavlik Morozov a procedat corect, turnându-și părintele autorităților pentru că nu a ascuns grâul și nu a vrut să-l predea la stat. Noi am crezut că Lenin e bunicul nostru, că Moscova e capitala noastră, că URSS e bastionul păcii, că Rusia ne-a eliberat și ni-i cea mai scumpă prietenă, că România este o țară fascistă, care vrea să ne ocupe, că moldovenii au fost scoși la lumină de Rusia ș.a.m.d. Aceasta era marea MINCIUNĂ și noi am crezut în ea – altă informație era ascunsă de noi. Părinții, sărmanii noștri părinți, crezând că URSS e veșnică și pentru a nu ne crea probleme ascundeau de noi adevărul, ne mențineau și ne creșteau într-o groaznică MINCIUNĂ. Când am aflat că ne-au mințit, noi, din iubire față de ei, nu le-am cerut socoteală.
Azi nici voi nu ne cereți socoteală că v-am crescut în MINCIUNĂ… Consecințele sunt pe față: dacă voi, cei născuți după 1990 nu mai credeți că Lenin e bunelul vostru, credeți în schimb în alte minciuni ceea ce înseamnă că marea MINCIUNĂ rusă nu a murit, ea e vie și azi, lucrează și dă roade (produce efecte, cum se zice azi)… Dovadă sunt și datele sondajelor potrivit cărora țarul-fuhrer Putin, acest varan nesătul, e cel mai popular om politic în Moldova…
Când vorbim că Moldova e împărțită în tabere trebuie să spunem și cine a împărțit-o. MINCIUNA rusă a împărțit-o. O parte de moldoveni, după 1991 nu a ieșit din MINCIUNA rusă, continuă să trăiască în ea, iar între timp ați intrat și voi în ea. Anume această MINCIUNĂ ne împarte în moldoveni și români, în proeuropeni și antieuropeni, anume din cauza acestei MINCIUNI rusești există două mitropolii, două stiluri bisericești… Astfel, nici n-am observat când marea MINCIUNĂ rusă s-a transformat în marea MINCIUNĂ națională. În această MINCIUNĂ națională conviețuim într-o devălmășie și armonie perfectă noi, cei născuți în URSS, închisoarea popoarelor, și voi, cei născuți în R. Moldovă liberă și independentă.
Când zic „voi” nu generalizez; firește, există tineri care au reușit să scape de „fascinația” MINCIUNII ruse. Excepțiile însă, din păcate, confirmă regula.
(Va urma)