E vara si e timpul practicilor, aproape singurele perioade cand studentii de la Jurnalism bat cu insistenta la usa redactiilor, cerandu-se sa scrie. Ii accepti cu scart, in speranta ca poate vreunul se va inradacina in presa si-si va completa randurile. Si intre doua stiri incerci sa-i explici ca, la un cotidian, nu intotdeauna scrii ce vrei, dar si ce trebuie… Ceea ce-ti dicteaza evenimentul si ce (crezi tu) asteapta cititorul.
…Azi, daca ar fi sa scriu ce vreau, as scrie (doar) despre Andrei Vartic. Nici nu mai tin minte cum l-am cunoscut. Cred ca se intampla acum multi ani, la o „cafea de vineri” de la un ziar pe care nu cred ca merita sa-l mai pomenesc, iar el venise impreuna cu invitatul – un dacolog ciudat din America, la fel de pasionat ca si dl Vartic de civilizatia dacica. Pana atunci, nu-l vazusem decat de la distanta – plin de entuziasm, la mitinguri sau in primul parlament, ori alaturi de studenti in timpul grevelor din 1994 – si singurul lucru pe care mi-l amintesc e ca, in sufletul meu de fetiscana, imi ziceam ca anume un asemenea barbat mi-ar placea sa am alaturi. Un nebun frumos si un barbat puternic, cu caracter, cum aveam sa aflu mai tarziu. Barbat care, profund axat in folclor si traditie, accepta senin modernitatea si nu se temea sa devina, deja la TIMPUL, coleg cu niste tineri. Care, in nesabuinta lor tinereasca, uneori faceau abstractie de continutul textului si-i stabileau raspicat: nu mai mult de 3200 de semne! Si el se conforma – rigorile jurnalismului modern…
Dar azi este 3 iunie si trebuie sa scriu si… despre ce trebuie. Adica, despre (ne)alegerea sefului statului si certitudinea anticipatelor, pe care le anticipam ieri. Din fericire, astazi la Chisinau s-a confirmat ceea despre ce presa independenta a scris nu o data in ultimele luni – aparitia unei noi clase de politicieni, pentru care crez in viata nu e santajul si minciuna, ci angajamentul dat alegatorilor, si anume, cel de a nu vota un presedinte comunist. Sunt niste principii pe care Voronin & Co. le inteleg mai greu sau chiar deloc. Nu in zadar au mai cerut ei azi pauza „pentru consultari” – sperau ca-i vor putea convinge (speria) macar pe vreunul… Nu in zadar, atunci cand au inteles ca anticipatele sunt inevitabile, ei au reluat, prin gura Mariei Postoico, „simfonia acuzarilor” la adresa Opozitiei – de ce sa piarda ocazia, de vreme ce oricum am intrat intr-o noua campanie?.. Care e certitudinea ca in urmatorul scrutin Opozitia va acumula mai mult de cele 41 de mandate pe care le are astazi? Niciuna, pentru ca nu exista certitudinea ca alegerile nu vor fi (iarasi) fraudate, ca Opozitia va obtine, intr-un final, acces la Televiziunea publica sau ca la Chisinau vor conteni arestarile pe motive politice… Si totusi, astazi, Opozitia a invins. Iar cel putin inca doua luni de zile toata camarila comunista va face nervi si nu va dormi linistita. Iar asta deja e victorie – sa le arati ca nu sunt atotputernici.
„Poate ca va fi mai rau, dar cel putin va fi altfel”, a fost laitmotivul zilei de azi in redactia TIMPUL, alaturi de „dorul de mos Andrei”, precum obisnuia sa semneze mesajele domnul Vartic. Ne pare rau ca s-a dus. Dar suntem convinsi ca, de acolo de sus, se bucura si el pentru aceasta victorie. Care, cu certitudine, este si a lui.
