Potrivit Scripturii, Mântuitorul s-a retras pe muntele Tabor să se roage, luându-i cu sine pe apostolii Petru, Iacob şi Ioan. Hristos s-a schimbat la faţă înaintea ucenicilor săi. Aceştia au văzut faţa Mântuitorului strălucită ca soarele, iar veşmintele lui s-au făcut albe ca lumina.
Dacă pe vremuri sărbătoarea marca aniversarea anuală a sfinţirii Bisericii zidite de împărăteasa Elena, pe muntele Tabor, din secolul al IV- aceasta începe să aibă un loc aparte în rândul sărbătorilor mari.
În popor se crede că în această zi are loc şi despărţirea de vară, natura îşi schimbă înfăţişarea, se răcesc apele, păsările călătoare se pregătesc să plece în ţările calde, iar insectele şi reptilele se ascund în pământ. Ierburile strânse în această sărbătoare se crede că ar fi mult mai folositoare.
