Actualitate

La Chişinău va avea loc o reuniune moldo-comunitară pentru economie

Potrivit unui comunicat de presă remis de executiv instituţiile responsabile, între care Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor, au raportat despre gradul de pregătire a autorităţilor moldoveneşti pentru această reuniune, în contextul eforturilor de restabilire a încrederii cetăţenilor şi a partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova.

De asemenea, au fost examinate rezultatele reuniunii Comitetului mixt Republica Moldova – Uniunea Europeană, instituit în baza Acordului privind Spaţiul Aerian Comun, care a avut loc în perioada 8-9 iunie a.c. la Bruxelles. Astfel, a fost analizat raportul prezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, precum și de către Autoritatea Aeronautică Civilă.

De asemenea, la ședința CGIE a fost analizată evoluția implementării Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare, fiind trecute în revistă acțiunile realizate, dar și restanțele în implementarea prevederilor documentului în cauză.

Prim-ministrul Pavel Filip a reamintit că termenul limită de îndeplinire a angajamentelor stipulate în Foaia de parcurs este 31 iulie a.c., iar față de responsabilii care nu vor executa sarcinile trasate vor fi aplicate sancțiuni. Premierul a mai atenționat instituțiile statului că Foaia de parcurs urmează să se realizeze în paralel cu Planul Național pentru implementarea Acordului de Asociere (PNIAA) și a cerut instituțiilor abilitate să monitorizeze strict acest proces.

TIMPUL.MD
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *