Ultima oră

(ÎNCOTRO?) VITAS ESTE CONSILIERUL LUI IONIȚĂ DIN PLDM?

"Abia acum înțeleg de unde, acesta este consilierul netitular al lui Veaceslav Ioniță, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, iar noi stăm pe același etaj cu Veaceslav Pavlovici, iar consilierul „cu misiuni speciale” a fost de zeci de ori prin preajma noastră…

Foarte interesant consilier are dl Ioniță…oare tot acesta la ajutat pe Veaceslav Pavlovici, să realizeze (a intermediat) afacerile bănoase, declarate ulterior neconstituționale de către Curtea Constituțională"

La 7 aprilie 2009, atunci când a fost surprins în timp ce dădea cu piciorul în gură unui tânăr protestatar, Vitalie Burlacu era un soi de consilier al fostului ministru al Afacerilor Interne Gheorghe Papuc, acum este consilier netitular al lui Veaceslav Ionită, iar momentan se află în custodia CNA, pentru tentativă de mituire a unui deputat.

Protestatarul care a fost bătut de către Burlacu, posibil a votat cu PLDM, la alegerile din 2009 şi 2010, în speranţa că acest partid îi va face dreptate…

În câteva zile se vor împlini 5 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, iar oamenii ne vor întreba de ce nu s-a făcut totuşi dreptate, răspunsul e simplu, actuala guvernare a concrescut prin persoane şi năravuri cu regimul lui Voronin, iar o mână o spală pe alta… 

Autor: Valeriu Munteanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *