Nu ştiu dacă i se plăteşte, dar urăşte adânc, face câte două norme pe SĂPTĂMÎNA. În definitiv, e treaba lui cu… rusul lui. Trăim într-o ţară democrată, unde pluralismul e la el acasă. Există însă un DACĂ: nu-i lasă pe alţii să trăiască, cum unul spune ceva despre ruşi, imediat sare cu gura! Zice că îi apără pe moldoveni de… români, de parcă a fi moldovean nu înseamnă automat a fi român, ci moscal. Recent, moscaloidul în chestiune l-a pupat lung şi duios pe şovinul şi ultranaţionalistul rus Rogozin, care a vizitat nu demult Moldova, comportându-se (cam)… ruseşte. Jurnaliştii care au avut demnitatea să-şi manifeste iritarea faţă de Rogozin sunt luaţi la pumni de către eroul nostru, care califică poziţia acestora ca fiind „expresia absconsă a unei frici ancestrale faţă de Colosul de la Răsărit”, iar „lătratul lor e un scheunat jalnic cu coada între vine” şi o „urâcioasă campanie xenofobă”.
Ce să zic după asemenea vorbe urâte şi nedrepte? Nimic… Nimic abscons în pasiunea ancestrală a acestui moscaloid de a-i pupa într-un loc pe ruşi. Nu se poate omul abţine şi pace! O recunoaşte el însuşi, zicând că „pupatul e ca şi fumatul, greu te mai debarasezi de el”. Aşa e! Unii nici nu se mai debarasează, nu se lasă de pupat şi-i… fumează într-un loc pe moscali până în ceasul morţii!
Absconsă taină a firii, ceva ancestral şi ereditar chiar, aş mai adăuga eu…
