Economie

Grecia este somată să-şi reformeze pensile

Comisia a trimis o scrisoare în care cerea ca reforma să fie aplicată „în ansamblul ei din 2015 şi nu din 2018′, aşa cum prevede proiectul guvernului, a declarat Loverdos pe un post de televiziune privat.

Executivul european mai solicită ca pensionarea să fie acordată numai după 40 de ani de cotizare, faţă de 35 în momentul de faţă, precum şi măsuri care să excludă pensionarea femeilor sub vârsta de 50 de ani.

Autorităţile de la Bruxelles cer de altfel regruparea imediată a caselor de pensii şi punerea în funcţiune a trei case de pensii, structurate pe ansamblul profesiilor.

Guvernul socialist a adoptat la 10 mai proiectul de reformă şi l-a supus dezbaterii partenerilor sociali înainte de a-l depune la parlament.

Echipa de la putere s-a angajat să aplice un plan draconic de austeritate în schimbul ajutorului de 110 miliarde de euro alocat de Uniunea Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru a evita intrarea în faliment a ţării.

O misiune de experţi a Comisiei Europene, a Băncii Centrale Europene (BCE) şi a FMI este aşteptată în următoarele zile la Atena pentru a examina desfăşurarea programului de asanare a bugetului şi a cheltuielilor publice, întins pe o perioadă de trei ani.

Sursa: agerpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *