Calaul induiosat sau imposibila impacare
Motto: Fiecare moare cum a trait
(Proverb arab)
Miercuri seara, la M-1, dictatorul ne-a indemnat la impacare crestineasca si dialog politic civilizat. Era de asteptat o asemenea schimbare de macaz – schimbare ce vine nu dintr-o cainta sincera si o intelegere crestineasca a lucrurilor, ci din mintea diabolica si iezuitica a unui individ fara scrupule si principii morale. Nu „saptamana patimilor” a trezit in Voronin nevoia crestineasca de impacare si dialog politic civilizat, ci presiunile din exterior, murmurul inadusit de revolta din interiorul tarii care poate la un moment dat sa explodeze cu mai multa violenta decat pe 7 aprilie, si dorinta de a nu pierde puterea.
Valul de teroare ce s-a rostogolit peste RM dupa 7 aprilie a pornit o buna partea a societatii impotriva lui Voronin si a comunistilor. Numele lui Voronin a devenit unul odios. Desi televiziunile lui lucreaza non-stop la spalarea imaginii dictatorului si la culpabilizarea Opozitiei, prezentand-o ca fiind principalul si singurul vinovat al evenimentelor din 7 aprilie, apar tot mai multe probe ce dovedesc ca distrugerea cladirilor Presedintiei si Parlamentului este opera lui Voronin. Ideologii regimului n-au crezut ca toate se vor intoarce, ca un bumerang, impotriva lor. In plus, la dezvaluirile privind organizarea de catre comunisti a dezordinilor de pe 7 aprilie se mai adauga si dezvaluirile privind fraudarea alegerilor din 5 aprilie.
Strans cu usa, Voronin este silit sa manevreze, sa caute „consens”, sa indemne la impacare crestineasca.
E o arma veche, verificata, pe care a mai folosit-o cu succes si in alte situatii – sa ne amintim de faimosul „pact social” de la inceputul primului mandat sau de „consensul national” de la inceputul celui de al doilea mandat. Voronin „impaca partile” ca sa poata promova in continuare politica de invrajbire a societatii, demonizare a Opozitiei, strangand tot mai mult surubul libertatilor si drepturilor omului. Si de data aceasta, realizand ca a intins prea tare coarda, dictatorul „s-a induiosat” si ne indeamna sa ne impacam, sa uitam ce-a fost, sa nu ne lasam prada sentimentelor de ura si razbunare. Parca suna crestineste…
Dar suntem noi oare in drept sa dam uitarii toate nelegiuirile savarsite de acest om? Cine va raspunde pentru aceasta tara adusa la sapa de lemn, pentru societatea divizata in „statalisti” si „dusmani ai statalitatii”, pentru sutele de tineri schingiuiti in beciurile politiei, pentru cortina ridicata pe Prut? Cum isi imagineaza Voronin un „dialog civilizat” cu liderii Opozitiei, pe care i-a declarat „banditi”, „teroristi” platiti de serviciile secrete straine?
Ca indemnul este o cursa ne-o dovedeste si faptul ca in aceeasi adresare dictatorul nu s-a putut abtine sa nu atace Opozitia si Romania. El indeamna la impacare ca sa scape de pedeapsa binemeritata ce il asteapta. Acest om niciodata nu se va impaca cu cealalta jumatate de tara, cea care nu l-a votat. El are nevoie de „impacare” ca de un ragaz, pentru a putea pune la puscarie aceasta jumatate de tara… Impacarea cu acest individ e imposibila. Opozitia a dat o data dovada de slabiciune, la 7 aprilie, cand a acceptat sa se intalneasca cu dictatorul. Ce-a urmat dupa acele negocieri, am vazut… Impacarea cu Voronin inseamna complicitate cu regimul creat de el. Dictatorul trebuie adus in fata justitiei. Impacarea, linistea si dialogul civilizat vor fi posibile numai intr-o Moldova fara dictatorul Voronin si clanul sau.