CSI / RusiaInternațional

VIDEO. Propagandiștii lui Putin cer negocieri cu Occidentul: Ucraina trebuie bombardată cât mai puternic, pentru ca Moscova să-și creeze cât mai rapid propriile condiții favorabile pentru a negocia cu Statele Unite și cu țările occidentale

Propagandiștii ruși au început să acrediteze ideea că Moscova trebuie să-și încheie cât mai curând intervenția din Ucraina și să negocieze cu Statele Unite. Jurnaliștii pro-Kremlin spun că Ucraina trebuie bombardată cât mai puternic, trebuie „paralizată” cât mai repede, pentru ca Moscova să-și creeze cât mai rapid propriile condiții favorabile pentru a negocia cu Statele Unite și cu țările occidentale. Altfel, dacă situația actuală din teren lâncezește, există teama că livrările de arme occidentale vor „inunda” Ucraina și o vor ajuta să învingă.

Jurnalista americană Julia Davis, care monitorizează posturile TV ale propagandei ruse, a surprins o astfel de pledoarie.

„Cu cât strategia și acțiunile noastre vor fi mai eficiente, cu atât mai bună va deveni poziția noastră de negociere. Într-un fel sau altul, va trebui să negociem cu americanii și cu Occidentul. Chiar dacă îndeplinim cu succes obiective militare importante în Ucraina – și aș vrea să sper că vom face acest lucru – la un moment dat va trebui să negociem cu americanii și cu Occidentul. Deocamdată, ei nu sunt pregătiți pentru negocieri. Ei cred că ne pot distruge. Prin urmare, indiferent cât de mult dezbatem aici dacă vrem sau nu vrem să negociem și cu cine, în acest moment este important îndeplinim aceste condiții pe front, astfel încât americanii și Vestul să fie forțați să negocieze nu doar după regulile lor, ci și după ale noastre”, a spus Viktor Olevici, unul dintre propagandiști.

„În momentul de față, ar trebui să ne intensificăm treptat acțiunile militare. Să le intensificăm la un asemenea nivel, încât Ucraina va paraliza. Nu avem alte opțiuni. Nu avem altă variantă pentru a ieși rapid din această situație. Trebuie să obținem victoria într-un timp cât mai scurt. Este foarte important pentru noi și voi explica de ce. În Statele Unite, a început procesul de extindere a producției de arme. Vor avea nevoie de aproximativ un an și 5 luni pentru asta. Dacă prelungim operațiunea, Ucraina va fi „inundată” de un val enorm de arme. Dacă Ucrainei îi va lipsi forța umană de luptă, va primi din Polonia și Slovacia”, a declarat Alekandr Șarkovki, un alt propagandist, expert militar.

„Avem resursele necesare ca să terminăm toate astea cât mai repede?”, a întrebat gazda emisiunii.

„Avem resursele pentru a face asta. Avem un arsenal bun. Depozitele noastre de arme sunt pline de bombe gravitaționale. Depozitele sunt pline. Este nevoie doar de dorința politică pentru a le folosi și a bombarda Ucraina puternic din aer”, a răspuns invitatul.

Pledoaria propagandiștilor ruși intervine într-un moment în care Vladimir Putin pare să-și piardă sprijinul inclusiv din partea unor foști aliați. După ce la ONU o rezoluție de condamnare a intervenției ruse din Ucraina a primit un vot copleșitor din partea a 143 de state membre, zilele trecute însuși președintele Tadjikistanului a părut să-l ia la rost pe președintele rus la summitul de la Astana.

1 comentariu

  1. Nu au ce sa negocieze, poate sa capituleze si sa se angajeze sa plătească despăgubiri pentru refacerea infrastructurii și a locuințelor distruse și pensii alimentare pentru orfani.
    Armata rusa sa se retragă în interiorul Federației pe teritoriul de la data constituirii Ucrainei, Moldovei, Georgiei, Letoniei, Estoniei, Lituaniei ( sa se retragă rusii și din Transnistria, Kaliningrad, Osetia , Abhazia ).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *