Războiul hibrid, o invenție electorală a PAS – liderii Moldovei împart ziare la piață
Pe 30 iulie, președinta Maia Sandu anunța, cu gravitate, că Republica Moldova se află în plin război hibrid orchestrat de Kremlin. Un mesaj de forță, livrat cu solemnitate, menit să mobilizeze statul și cetățenii în fața unui pericol real.
Și totuși, câteva zile mai târziu, Moldova nu pare în stare de alertă. Nu simțim nicio mobilizare instituțională, nicio claritate în comunicare, niciun efort coerent de contracarare a presupusului asalt hibrid. În schimb, îi vedem pe unii dintre cei mai importanți oameni ai statului în plină campanie electorală, distribuitori de ziare de partid prin piețe, îmbrăcați în tricouri galbene, parcă luați dintr-o reclamă la optimism superficial.
Ce fel de „război” e acesta?
Un război hibrid este, prin definiție, insidios. Înseamnă atacuri informaționale, manipulare, infiltrare în instituții, coruperea spațiului public. Tocmai de aceea, un astfel de pericol presupune un răspuns ferm, rapid și coordonat.
Dar în Republica Moldova, declarația de război hibrid s-a transformat într-o figură de stil, pretext pentru înăbușirea criticilor și motiv de victimizare strategică. Nu am văzut nicio conferință comună a șefilor din domeniul securității. Nicio campanie publică de informare. Nici măcar o listă de măsuri urgente. Doar promisiuni vagi și acțiuni de PR politic.
În acest context, devine legitim să ne întrebăm:
A fost „războiul hibrid” o realitate sau un element de campanie?
Când miniștrii de externe și ai apărării se transformă în agenți de promovare electorală, în timp ce președinta trage semnale de alarmă despre destabilizare națională, ceva nu se leagă. Dacă amenințarea este reală, atunci abordarea este de o iresponsabilitate crasă. Iar dacă nu este reală, ci doar un balon electoral, atunci e cu atât mai grav — pentru că se joacă cu frica și încrederea unui popor deja obosit de instabilitate.
Avem o problemă de fond: în Republica Moldova, statul nu reacționează la crize — le folosește. Instituțiile sunt tot mai des folosite ca instrumente de imagine, nu de protecție publică. Mesajele de securitate au ajuns fundal pentru campanii, nu temelie pentru politici.
Și astfel, în loc să vedem o armată digitală care combate propaganda, vedem o armată de voluntari care împart ziare. În loc de centre de criză și comisii de apărare, avem „live-uri” de la tarabe și poze cu oameni simpli care „apreciază mesajul”.
Când cei care ar trebui să ne apere joacă în spoturi de partid, trebuie să înțelegem că nu suntem în război cu Rusia, ci în campanie cu noi înșine. Nu un război hibrid ne subminează, ci propriile slăbiciuni instituționale, populismul golit de conținut și refuzul de a construi un stat funcțional.
Când va începe cu adevărat războiul?
Poate a început deja. Dar am fost prea ocupați să pozăm în salvatori, ca să mai avem timp să salvăm ceva.
