Actualitate

Fondatorul PDMM, Vladimir Cebotari: Moldova are o singură direcție – UE: Integrarea Europeana înseamnă să construim Europa la noi acasă

Fondatorul Partidului Democrat Modern din Moldova, Vladimir Cebotari, fost ministru al Justiției în Guvernul Filip, susține că drumul Republicii Moldova are o singură direcție – Uniunea Europeană. Cu toate acestea, el susține că, în prezent, avem cele mai proaste rezultate economice, cele mai slabe instituții, iar atractivitatea UE în ochii cetățenilor a scăzut la cote critice. Potrivit lui, toate acestea luate împreună reprezintă cel mai mare risc și cea mai mare provocare în drumul european al Republicii Moldova.

“Drumul Republicii Moldova are o singură direcție – Uniunea Europeană și din punctul meu de vedere acest proces este unul ireversibil. Cifrele nu mint: 1,5 milioane de cetățeni sau 50% din populație au pașapoarte europene, 1 milion de moldoveni locuiesc deja în țările UE, în fiecare an, 21% dintre tinerii de la noi aleg să studieze în UE.

“Dar procesul de integrare europeană abia începe cu adevărat. Este nevoie de multă muncă pe toate domeniile de intervenție. Este nevoie de profesionalism, dăruire și chiar sacrificiu, calități ce le lipsesc celor care conduc astăzi destinele țării. Iar reformele trebuie să fie autentice și profunde, care să transforme Republica Moldova într-o țară cu realități europene. Nu va veni nimeni să ne facă în locul nostru legi bune, instituții puternice, economie funcțională. O creștere de 0,5% nu are cum să te pună în rândul statelor europene. Emigrarea în masă nu înseamnă integrare europeană. Un stat slab și sărac nu are cum deveni membru al Uniunii Europene. Cu toții vedem că la această etapă istorică avem cele mai proaste rezultate economice, cele mai slabe instituții, iar atractivitatea UE în ochii cetățenilor a scăzut la cote critice. Toate acestea luate împreună reprezintă, după mine, cel mai mare risc și cea mai mare provocare în drumul european al Republicii Moldova”, susține Vladimir Cebotari.

Cebotari a mai spus vă alegerile din 28 septembrie sunt cruciale pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

“De fapt, integrarea Europeana înseamnă să construim Europa la noi acasă. De felul cum va fi guvernată Moldova în următorii 4 ani depinde ce fel de stat vom avea în continuare. Cetățenii votează Europa nu pentru slogane. Ei vor un stat cu instituții puternice, cu economie dezvoltată cu servicii de calitate în toate domeniile. Ei vor să fie siguri, să se simtă protejați acasă. Doar noi putem face toate acestea”, a declarat Cebotari.

Amintim că astăzi, 12 august, Partidul Democrat Modern din Moldova (PDDM) a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că va participa la alegerile din 28 septembrie.

Liderii PDMM au făcut un apel către toți foștii democrați să meargă împreună Partidul Democrat Modern în alegeri.

„Fac un apel clar și puternic către toți foștii mei colegi din Partidului Democrat, care se regăsesc astăzi în diverse partide, care s-au retras din politică, care au plecat sau au fost siliți să plece din instituțiile publice: Stimați colegi, situația din țară ne impune să depășim regretele și frustrările și să ne implicăm. Să punem la un loc experiența, cunoștințele și energiile noastre în numele unui viitor mai bun. Pentru țara pe care o vom lăsa celor care vin din urmă. Să ne unim eforturile pe platforma Partidului Democrat Modern, partid care respectă trecutul, știe să învețe din propriile greșeli și are determinarea să privească cu încredere în viitor”, a mai declarat Vladimir Cebotari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *