Internațional

SURSE: Întâlnirea dintre Trump și Zelenski a fost una extrem de tensionată: dialogul a mers „rău”

Ucraina nu poate spera să primească rachete Tomahawk din SUA, a afirmat vineri seara târziu presa americană preluată de dpa, după ce preşedintele Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, relatează Agerpres.

Portalul de ştiri Axios şi televiziunea CNN au publicat această ştire pe baza unor surse informate despre discuţiile la vârf.

Una din sursele Axios a apreciat că dialogul dintre cei doi preşedinţi „nu a fost uşor”, iar alta chiar că a mers „rău”. CNN a caracterizat întâlnirea ca „oarecum emoţională” şi în unele momente chiar „incomodă”.

Zelenski spera să obţină aprobarea Washingtonului pentru achiziţia din SUA a unor rachete de croazieră Tomahawk, cu rază lungă de acţiune, care să permită Ucrainei o postură mai ofensivă în războiul cu Rusia.

Trump s-a arătat dispus să discute despre Tomahawk, dar a subliniat de mai multe ori că Statele Unite au şi ele nevoie de aceste rachete.

În primul mesaj în reţeaua sa Truth Social după discuţiile de vineri, preşedintele american nu a menţionat deloc rachetele Tomahawk, remarcă dpa.

La o conferinţă de presă ulterioară, şeful statului ucrainean a afirmat că partea americană i-a cerut să nu discute public subiectul, deoarece SUA „nu doresc o escaladare”. El a adăugat totuşi că nu consideră chestiunea încheiată: „Trebuie să mai lucrăm la asta”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *