Avertisment dur pentru Rusia! Trump transferă armata în România după „trădarea” unor aliați NATO

Donald Trump are în vedere un plan de sancționare a unor membri ai alianței NATO pe care îi blamează că nu au oferit sprijinul necesar Statelor Unite și Israelului în timpul războiului cu Iranul, potrivit unor surse din cadrul administrației americane, a relatat miercuri Wall Street Journal, informează Reuters.
România, sprijin pentru SUA
Publicația notează că țările din Europa de Est au unele dintre cele mai mari cheltuieli pentru apărare din alianță și au fost printre primele care au semnalat că ar sprijini o coaliție internațională pentru monitorizarea Strâmtorii Ormuz.
După izbucnirea războiului, România a aprobat rapid solicitările SUA de a permite utilizarea bazelor din țară de către Forțele Aeriene ale SUA, a remarcat WSJ.
Planul ar putea duce la amplasarea unui număr mai mare de trupe americane mai aproape de granița cu Rusia, o mutare care ar putea antagoniza Moscova.
SUA au aproximativ 84.000 de soldați staționați în bazele din Europa, însă numărul variază în funcție de exercițiile militare și de rotația trupelor.
Statele Unite a făcut o retragere parțială a trupelor staționat la noi în țară. Anul trecut, din 2.000 de soldați americani au mai rămas jumătate, în trei baze militare din România, Deveselu, Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu. „Nu este niciun dezastru, este o decizie a aliaților noștri”, a comentat la vremea respectivă ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu.
Ce țări sunt vizate și cine poate beneficia
Propunerea ar presupune retragerea trupelor americane din țările membre NATO considerate că nu au ajutat SUA în operațiunea „Epic Fury” împotriva Iranului și staționarea acestor forțe în țări care au susținut mai mult campania militară americană, potrivit publicației citate.
Planul este unul dintre mai multe variante luate în considerare de Casa Albă pentru a sancționa membrii Organizației Tratatului Atlanticului de Nord despre care Trump a spus că nu i-au oferit ajutorul, potrivit WSJ.
Conform sursei citate, propunerea privind retragerea trupelor este mai blândă decât amenințările lui Donald Trump de până acum, cum ar fi ieșirea SUA din NATO, o mutare, care conform legii nu o poate face fără aprobarea Congresului.
Mișcarea gândită de Casa Albă a câștigat sprijinul unor înalți oficiali ai administrației în ultimele săptămâni.
Când a fost solicitată să comenteze, Casa Albă a făcut referire la declarațiile recente ale secretarului de stat Marco Rubio, care a criticat țările NATO pentru că nu au fost mai utile SUA în războiul din Iran.
Trump, nemulțumit de NATO
Președintele SUA și-a exprimat nemulțumirea față de NATO în cadrul unei întâlniri private cu secretarul general al alianței, Mark Rutte, miercuri, pe fondul unei crize în relațiile din cadrul alianței militare provocate de războiul cu Iranul.
„Este evident că este dezamăgit de mulți aliați NATO, și îi înțeleg punctul de vedere”, a declarat Rutte în cadrul emisiunii „The Lead with Jake Tapper” de la CNN, după ce a petrecut peste două ore la Casa Albă. „A fost o discuție foarte sinceră, foarte deschisă, dar și o discuție între doi prieteni buni.”
Șeful NATO a vorbit la câteva ore după ce purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, l-a citat pe Trump spunând despre Alianță: „Au fost puși la încercare și au eșuat” în timpul războiului cu Iranul.
Mai multe țări membre NATO s-au opus susținerii campaniei militare a SUA împotriva Iranului, refuzând avioanelor militare americane accesul în spațiul lor aerian sau refuzând să trimită forțe navale pentru a contribui la redeschiderea Strâmtorii Ormuz.
Fără a menționa țările respective, Rutte a declarat că, în opinia sa, „unele” țări membre NATO nu și-au respectat angajamentele în cadrul operațiunii din Iran, dar că „marea majoritate a europenilor” a fost de ajutor.
Casa Albă nu a dezvăluit detalii despre discuții. După întâlnire, Trump a postat pe Truth Social, cu majuscule, că „NATO nu a fost acolo când am avut nevoie de ei și nu va fi acolo dacă vom avea nevoie de ei din nou”.
Deocamdată, nu este clar ce țări ar fi vizate de acest plan. Spania a atras mânia lui Donald Trump, fiind singura țară NATO care nu s-a angajat să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare.
În plus, în timpul operațiunii militare a SUA din Iran a blocat avioanele americane să folosească spațiul său aerian și a interzis utilizarea bazelor sale în acest scop.
Și Germania se află pe lista aliaților care l-au supărat pe Trump, după ce înalți oficiali de la Berlin l-au criticat pe președintele SUA pentru demersul său în Orientul Mijlociu.
Italia a blocat, de asemenea, pentru scurt timp utilizarea de către SUA a unei baze aeriene din Sicilia, iar guvernul de la Paris a acceptat să permită SUA să utilizeze o bază din sudul Franței doar după ce a garantat că acolo vor ateriza doar avioane care nu sunt implicate în atacurile asupra Iranului.
Pe lângă repoziționarea trupelor, planul ar putea implica și închiderea unei baze americane în cel puțin una dintre țările europene, posibil Spania sau Germania, potrivit celor doi oficiali ai administrației.
Printre țările care ar putea beneficia de pe urma acestui plan, dacă va fi pus în aplicare, se numără România, Polonia, Lituania și Grecia, au spus oficialii citați de WSJ.