PTF Leova–Bumbăta și-a reluat activitatea

Lucrările de extindere a podului din cadrul PTF Leova–Bumbăta au fost finalizate, iar activitatea punctului de trecere a fost reluată și se desfășoară în regim normal, anunță Poliția de Frontieră.
„Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare! Siguranța și confortul dumneavoastră rămân prioritatea noastră”, a notat IGPF.
Amintim că, în această dimineață, activitatea PTF Leova–Bumbăta a fost temporar sistată, ca urmare a creșterii nivelului apei râului Prut.
Pentru menținerea condițiilor de traversare în deplină siguranță, echipa Poliției de Frontieră, în cooperare cu omologii din România și alte autorități, au desfășurat lucrări de extindere a podului.
Pentru a evita eventualele întârzieri, participanții la traficul transfrontalier au fost îndemnați să opteze din timp pentru traversarea prin alte puncte de trecere a frontierei cu România, cum ar fi PTF Cahul-Oancea sau PTF Giurgiulești-Galați.