Elevii din Transnistria, obligați să participe la ceremonii propagandistice în școli

Din septembrie, elevii din regiunea separatistă transnistreană vor fi obligați să participe în fiecare zi de luni la ceremonia de ridicare a „steagului și de intonare a imnului”.
Decizia a fost aprobată printr-un „ordin” al așa-zisului minister al educației de la Tiraspol, semnat pe 31 iulie. Ceremonia se va desfășura în curtea școlii, în sala de sport sau în holul instituției, în funcție de condițiile meteorologice, locul fiind stabilit de conducerea școlii.
– articolul continuă mai jos –
La ceremonie vor participa elevii, cadrele didactice și părinții. Ridicarea steagului va fi făcută de un grup de elevi cu rezultate bune la învățătură sau în sport. La sfârșitul săptămânii, în fiecare vineri, steagul va fi coborât, de asemenea, în cadrul unei ceremonii.
Potrivit autorităților de la Tiraspol, măsura urmărește să sporească respectul elevilor față de „simbolurile de stat și să contribuie la cultivarea patriotismului”.
Transnistria e o provincie separatistă care face parte din Republica Moldova și care se află sub controlul politic al Rusiei.