Politică

Avocatul Poporului s-a autosesizat după tragedia de la Măgdăcești

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a sesizat din oficiu în cazul femeii de 42 de ani din Măgdăcești, raionul Criuleni, care a murit în urma unui presupus act de violență comis de soțul său, deși bărbatul se afla sub incidența unei ordonanțe de protecție.

Sesizarea a fost inițiată în baza informațiilor apărute în presă, precum și a datelor comunicate de Procuratura Generală (PG) și Inspectoratul Național de Probațiune (INP).

Potrivit informațiilor disponibile, la 31 august 2026, un bărbat de 47 de ani s-ar fi deplasat la domiciliul comun din Măgdăcești, unde se afla soția sa, în vârstă de 42 de ani, deși pe numele acestuia fusese emisă anterior o ordonanță de protecție care îi interzicea să se apropie de femeie.

Avocatul Poporului urmează să examineze și să documenteze circumstanțele tragediei inclusiv din perspectiva obligației statului de a proteja dreptul la viață.

Totodată, cazul va fi analizat prin prisma standardelor Convenției de la Istanbul, care prevăd obligația autorităților de a preveni, investiga și sancționa actele de violență în familie, dar și de a asigura funcționarea efectivă a mecanismelor de protecție a victimelor.

Un accent aparte va fi pus pe modul în care a fost aplicată, comunicată și supravegheată ordonanța de protecție emisă în favoarea victimei.

Ombudsmanul va verifica și dacă au existat eventuale lacune în cooperarea dintre Poliție, organul de probațiune, instanțele de judecată și furnizorii serviciului de monitorizare electronică.

Anterior, Inspectoratul Național de Probațiune a anunțat că a inițiat propria anchetă internă pentru a verifica modul în care angajații responsabili și-au exercitat atribuțiile privind supravegherea electronică și gestionarea eventualelor semnale de risc.

Cazul este investigat și de procurori, care verifică inclusiv modul în care a fost pusă în aplicare măsura de protecție emisă anterior în privința femeii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *