2012. Planuri măreţe pentru sfârşitul lumii
Am trecut de mai multe „sfârşituri ale lumii”, aşa că noi continuăm să ne facem planuri mai mult sau mai puţin grandioase pentru 2012.
Parlamentarii ne vor scumpi alimentele, ţigările şi băutura – ei au planuri sănătoase pentru noi, ei se gândesc la noi, chiar dacă gândurile noastre nu sunt întotdeauna roz în legătură cu ei. Un mod de viaţă fără vicii – asta este urarea aleşilor noştri. Iar ei au intrat în inerţia alegerilor preşedintelui, paralelă cu frica de trădare a aliaţilor… Nu ştiu dacă îşi doresc cu adevărat un preşedinte, aşa că ne e greu să le urăm asta, mai ales că şi noi suntem destul de confuzi în legătură cu această complicată alegere. Eu le doresc aleşilor un mod de viaţă sănătos, fără vicii – iar după exemplul lor, noi ne vom mai gândi dacă e bine să-i urmăm.
Anul 2011 a fost unul foarte bun din punct de vedere literar. Cărţile scriitorilor basarabeni au apărut atât în R. Moldova, cât şi în România. Doar trăgând cu ochiul la lista volumelor de pe blogul scriitorului şi editorului de la „Cartier”, Gheorghe Erizanu, îţi dai seama că o să avem ce citi în 2012, chiar dacă va veni sfârşitul lumii. Astfel, sfârşitul lumii, chiar dacă o să vină, ne va prinde mai culţi, ceea ce e de bine, nu-i aşa? Mai bine mai târziu decât niciodată!.. Din acest punct de vedere, profeţia indienilor maya – precum că vom deveni mai avansaţi în 2012, că ni se va reprograma şi ADN-ul – pare a avea un sâmbure de adevăr.
Fiecare sfârşit de an, ca să nu spun sfârşit de lume, e plin de dorinţe. Eu vă doresc – de fapt, ne doresc nouă tuturor – un lucru pe cât de banal, pe atât de esenţial: să devenim mai buni. Cred că asta contează cel mai mult. Vă/ne mai doresc ca R. Moldova să devină o casă de care să fim mândri – şi nu doar în comparaţie cu Transnistria, cum a observat soţia mea… Şi pentru că dorinţele ni se şi împlinesc de multe ori, aveţi grijă să nu vă doriţi prea mult, lucruri peste putere sau lucruri de care nu veţi fi bucuroşi în momentul în care le primiţi.
Sărbători fericite! Fie ca timpul să fie bun cu noi. Doamne ajută şi la mulţi ani!