Cei care îndrăzniseră, cu câteva zile în urmă, să iasă în stradă şi să hulească regimul comunist, au reuşit să trezească, în final, curajul unei întregi naţiuni.
În dimineaţa zilei de 21 decembrie, Nicolae Ceauşescu convoacă o mare adunare a oamenilor muncii cu intenţia de a condamna răscoala de la Timişoara. Dictatorul vorbeşte de la balconul Comitetului Central din Bucureşti, evocă o serie de realizări ale "Revoluţiei Socialiste". Este huiduit, iar o parte dintre participanţii la adunare se regrupează lângă Hotelul Intercontinental şi declanşează o manifestaţie de protest. Începea, practic, ultima etapă a Revoluţiei care a dus la căderea regimului comunist. În Piaţa Operei din Timişoara, miile de oameni care erau de câteva zile pa străzi află de eşecul mitingului din Capitală şi bucuria ia locul fricii.
Oamenii plângeau, râdeau, se sărutau şi îşi strângeau mâna. Au aflat apoi şi de mişcările de protest de la Cluj, Sibiu, Craiova şi din alte oraşe ale ţării. A urmat o noapte petrecută de timişoreni în Piaţa Operei, unde au început să fie distribuite tăvi cu mâncare, ceai cald şi apă. Nu a obosit nimeni. Şi nimeni nu a mai auzit avertismentele de la megafonul din Piaţa Libertăţii care menţionau declararea stării de necesitate şi somau lumea să se răspâdească, fiindcă altfel se va trage asupra mulţimii. Nu s-a tras. Nu ar fi avut cine. Armata era cu noi!
