21 iunie 1894 – Ziua unei personalități neștiute: Virginia Haret Andreescu, prima arhitectă a României și prima din lume care a ajuns arhitect inspector general
Pe 21 iunie 1894, acum 129 de ani, se năștea la București Maria Virginia Andreescu Haret, cea care a fost prima femeie arhitect din România.
A fost nepoata de frate a pictorului Ioan Andreescu și soția nepotului marelui Spiru Haret, fondatorul învățământului românesc modern.
La 9 ani, rămasă fără mamă, s-a ocupat de cei trei frați şi de gospodărie.
Având înclinare spre disciplină, a reuşit să treacă peste acest handicap şi să facă liceul în particular, iar în anul 1912, după obţinerea diplomei de bacalaureat la Liceul Mihai Viteazul, să intre prima la examenul de admitere al Școlii de Arhitectură din Bucureşti.
Notele obţinute relevă o studentă strălucită, remarcată de Petre Antonescu, profesorul care a inclus-o în echipa sa şi sub a cărui coordonare a lucrat pe şantierele numeroaselor clădiri proiectate de el.
În 6 iulie 1919 proiectul ei de diplomă cu tema „O Academie de Arte Frumoase” a obţinut calificativul maxim: „admis cu menţiunea foarte bine”. I s-a decernat diploma cu numărul 62 pe 1919. Era „prima diplomă de arhitect atribuită unei femei” în România, pe plan mondial fiind a patra în ordine cronologică!
În 1947 mai reușește o premieră: ajunge prima femeie din lume arhitect inspector general,
statut recunoscut prima dată în cadrul celui de-al XVI-lea Congres de Istorie a Științei organizat la București, în 1981.
S-a stins pe 6 mai 1982 la București.
Peste 150 de clădiri au purtat semnătura ei, printre care:
– Palatul Tinerimea Română
– liceul Dimitrie Cantemir
– liceul Gheorghe Şincai
– biserica “Sf. Treime” (Ghencea), una din cele mai mari din Bucureşti
– cazinoul din staţiunea Govora