CulturăIstorie

3 decembrie: Moartea lui Petre Țuțea, marele gânditor român creștin „Eu sunt român de meserie! Poporul român nu e cu nimic inferior poporului german sau francez. N-avem un Goethe, dar avem un Eminescu”

Au trecut 31 de ani de la moartea marelui gânditor creștin Petre Țuțea, omul de o erudiție strivitoare care, întrebat fiind ce profesie are, a răspuns așa cum numai unul ca el putea să o facă: „Eu sunt de profesie român”.

Petre Țuțea s-a născut în ziua de 6 octombrie 1902, în familia preotului din satul Boteni, Muscel. A studiat la Liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel și la Liceul „Gheorghe Barițiu” din Cluj. A urmat cursurile Facultății de Drept de la Universitatea din Cluj, cu specializare la Universitatea „Humboldt” din Berlin, unde studiază formele de guvernământ, scrie ziaristioline.ro.

Colaborează la diverse publicații naționaliste, alături de Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu și mulți alți intelectuali care făceau parte din generația anilor 1930, unde publică numeroase articole, studii de economie și politică. După invazia comunistă din România, Petre Țuțea este arestat și condamnat de noul regim mai întâi la 5 ani de închisoare, apoi la 18 ani de muncă silnică, din care a executat 8 ani, în diferite penitenciare. Este eliberat în 1964, cu sănătatea zdruncinată din cauza repetatelor torturi la care fusese supus.

Nici după eliberare, șicanele Securității nu au încetat, numeroasele descinderi în locuința sa modestă ducând la confiscarea a multe materiale la care Petre Țuțea lucra.

De la Petre Țuțea nu ne-a rămas o operă structurată, el devenind foarte cunoscut mai ales datorită extraordinarului său talent oratoric. Cele mai multe dintre textele sale au fost adunate în „Tratatul de antropologie creștină”, publicat la Iași, la editura Timpul.

Deși Petre Țuțea se definește adesea pe sine ca fiind un mistic creștin, vorbele sale au o vigoare, o actualitate și o aplicabilitate rar întâlnită. De exemplu, următoarea părere: „Cum văd participarea românilor de acum la mântuirea lor? – Simplu. Ducându-se la biserică”.


comentarii

  1. Petre Tutea care a facut puscarie pentru Libertatea unui popor de idioti !
    Nici macar o statuie nu i s-a ridicat si cred ca nicio institutie de cultura nu-i slaveste numele !

  2. Nici macar ultima dorinta nu i-au indeplinit-o, si anume de a fi inmormantat la Blaj, la Mica Roma a lui Eminescu. Nu a fost cu nimic mai prejos decat Eliade sau Cioran. Doar ca a avut parte de “Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus”
    RIP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *