Sport

A fost prezentat balonul oficial al EURO 2016, „Beau Jeu”

Rodul unei munci de 18 luni, balonul denumit "Beau Jeu" (Joc Frumos), realizat de compania Adidas, urmează să fie utilizat în faza grupelor EURO 2016, pentru fazele eliminatorii ale competiției urmând să fie folosită o altă minge, o premieră pentru turneul continental, precizează UEFA pe site-ul său oficial.

Balonul în culorile drapelului Franței (albastru, alb și roșu), având și unele nuanțe de gri, cu trimitere la trofeul Campionatului European organizat de UEFA, are imprimate, de asemenea, literele E-U-R-O și cifrele 2-0-1-6.

"Beau Jeu" conține cele mai bune elemente ale balonului Brazuca utilizat cu ocazia Cupei Mondiale 2014 din Brazilia, însă aderența și vizibilitatea traiectoriei sale au fost îmbunătățite, susține forul european.

Mingea va fi pusă oficial la dispoziția federațiilor participante până la sfârșitul lunii noiembrie 2015. Jucătorii vor avea, astfel, posibilitatea să se antreneze și să joace cu noul balon timp de șase luni înainte de debutul turneului final.

Cei mai mari jucători ai Europei au testat deja balonul. Atacantul galez Gareth Bale, care a avut ocazia să-i testeze calitățile la antrenamente, îl consideră "excelent". "Sunt cu adevărat nerăbdător să înceapă turneul", a spus jucătorul lui Real Madrid.

Joi, francezul Zinedine Zidane, spaniolul Xavi Alonso și germanul Per Mertesacker vor prezenta balonul "Beau Jeu" în interiorul primului stadion digital de fotbal din istorie, denumit Future Arena, situat la Saint-Denis, în apropierea Parisului.

Future Arena este un teren de fotbal de cinci contra cinci, cu o proecție a unui stadion de fotbal digital care le dă impresia jucătorilor că evoluează în fața a 50.000 de suporteri. Arena digitală va fi deschisă până duminică, 15 noiembrie, și va oferi iubitorilor fotbalului ocazia să încerce personal noul balon "Beau Jeu". 

Sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *