Relaţiile lui cu presa transilvăneană şi cu scriitorii ardeleni, felul în care era primit în mijlocul societăţilor culturale ardelene şi dragostea pe care românii din Ardeal o arătau acestui om, pe care l-au plâns cu o mare de lacrimi. Extragem şi noi următoarele rânduri:
Pentru ardeleni, pentru jertfa ce o depun ei în apărarea limbii strămoşeşti, Caragiale avea o deosebită simpatie şi o neţărmurită dragoste. Pe vremea „Tribunei de la Sibiu", dezgustat de luptele politice din regat şi de lipsa de ideal ce domnea pe atunci acolo, el dorea să intre redactor intern la „Tribuna", ca să se jertfească mai cu folos pentru neam, dar din consideraţii politice, redacţia „Tribunei” nu l-a putut primi în mijlocul ei. În anii din urmă, începuse să colaboreze la „Românul" şi să se abată tot mai des prin Ardeal. Între tinerii de la „Petru Maior", unde, ca şi la „România Jună", era membru onorar, el petrecea cu mare plăcere stând la discuţii cu fiecare.

Între scriitori

Astă-vară, la Blaj, Caragiale a fost unul dintre punctele de atracţie şi obiectul de sincere simpatii al tuturor participanţilor de la acea serbare. Dar unde nu era el primit cu braţele deschise? În Braşov, la Arad, la Sibiu etc. sosirea lui Caragiale era un eveniment. Cu scriitorii ardeleni Coşbuc, O. Goga, Gorun, Iosif, A. C. Popovici, Agârbiceanu, Chendi, Ciura etc. el întreţinea legături de cea mai intimă prietenie. Un tânăr ardelean, d. Dr. Horia Petra-Petrescu, a publicat anul acesta, în limba germană, cea mai completă biografie şi bibliografie a lui Caragiale, împreună cu un documentat studiu asupra operei sale literare.

Caragiale şi Vlaicu

La Aurel Vlaicu el ţinea ca la copilul său propriu. La Blaj, a doua zi după zborul lui Vlaicu, el a intrat dimineaţa, tiptil, numai în vârful degetelor, în odaia în care dormea Vlaicu, l-a sărutat cu mare băgare de seamă pe frunte, ca să nu-l deştepte, apoi a ieşit iarăşi afară. Prietenilor care-l aşteptau el a vorbit serios, într-un ton misterios: „Vedeţi, sunt unii oameni pe a căror frunte se vede un semn, pe care geniul pune pecetea sa. Dar nu fiecine poate să observe semnul acesta, eu însă da, l-am observat la Vlaicu, l-am observat la Goga şi la vreo câţiva alţii"…

Ardealul, cea mai bogată ţară în lacrimi

Când şi-a serbat anul acesta aniversarea a 60-a a naşterii sale, ardelenii l-au felicitat din toate părţile, iar acum când le era mai drag şi l-a fulgerat năprasnica moarte, iarăşi Ardealul, cea mai bogată ţară în lacrimi, l-a plâns şi l-a jelit mai mult, pe el, care în viaţa lui numai a râs şi a glumit neîntrerupt pe socoteala oamenilor, ba chiar şi pe socoteala morţii neîndurătoare, care l-a răpit din mijlocul nostru „prea târziu pentru dânsul, prea devreme pentru noi".

(Din „Dimineaţa", 14 iunie 1912; texte selectate de Tudor Cireş)