Acum ori niciodată (II)

Atunci, ca și acum mi-ar fi plăcut mai mult să scriu despre experiențele unor tineri entuziaști și curajoși, care au înfruntat frigul în taigaua siberiană pentru a recupera memoria unor timpuri vitrege care ne-a schilodit identitatea și care mai doresc să fie întoarse de diferiți dodoni, plahotniuci sau usatiști. Dar m-am simțit cumva nevoit să cerșesc această clemență din partea alegătorului nostru elevat, pentru că pe urmă, mi se părea, că am fi regretat cu toții apatia și dezinteresul firesc pe care îl avem cu toții față de o guvernare proeuropeană, care timp de șapte ani a furat tot ce a putut, și să ne pomenim în parlament sau în guvern cu niște forțe politice care să ne deturneze toate eforturile de integrare europeană făcute până acum. Se vede acum că nu era chiar fundul gropii, pentru că din această experiență am învățat că moldoveanul nostru atunci când ajunge la fundul prăpastiei nu încearcă să se ridice, dar sapă mai adânc groapa.

Sigur atunci, ca și acum, era penibilă și jalnică ipostaza guvernării. A avut la dispoziție șapte ani de conducere în care ar fi putut să ne convingă pe fiecare în parte și pe toți împreună, indiferent de naționalitate, religie, orientare sexuală sau externă, că procesul de integrare europeană este ireversibil și unicul mod de a face R. Moldova viabilă din punct de vedere al viitorului său existențial. Ne-au arătat prostie, orgolii, hoție și ipocrizie, tratând aflarea la putere ca o chestie garantată, încurajați deopotrivă de toleranța noastră și cea a Uniunii Europene, care a considerat cu moralitatea specifică valorilor europene, că această gașcă de filați, plahotniuci, lupi sau diacovi vor acționa în spiritul angajamentelor asumate, transformând și europenizând R. Moldova în mod convingător.

Cu regret, moştenind habitatele sistemului nomenclaturist de tip sovietic, politica moldovenească și după 2009 a fost dominată de oligarhiile şi birocraţia de partid, care au stabilit liste închise şi s-au ocupat mai mult de gestionarea afacerilor proprii, decât de interesele electoratului pe care pretind, o dată la patru ani, că îl reprezintă. Partidele politice au fost conduse, cu mici excepţii, de liderii autoritari de partid, care întocmesc listele de partid în funcţie de interesele proprii, democraţia internă de partid lipsind aproape cu desăvârşire.

Dar cel mai grav este că persistenţa şi dominaţia acestei clase politice pentru o perioadă îndelungată, în absenţa unei decomunizări, a făcut ca procesul de recrutare a noilor elite să fie nesemnificativ şi ineficient, iar cooptarea generaţiei tinere s-a făcut prin angrenarea acestora într-un sistem sovietic metamorfozat, care a avut ca finalitate compromiterea acestora şi asumarea din partea lor a practicilor de acţiune şi gândire a nomenclaturii sovietice. Ce iese din pisică şoareci prinde. V. Filat nu putea fi altfel decât P. Lucinschi, sub a cărui protecţie s-a lansat şi s-a format politic, la fel cum nu puteau fi altfel M. Lupu, V. Plahotniuc sau I. Dodon, care sunt nişte creaţii ale PCRM, unde au făcut şcoala tânărului politician, preluând și călărind în definitiv sistemul creat de Voronin.

Dar cât de promițător a pornit totul în 2009. Cu un Filat proeuropean, care inspira încredere și speranță, cu un context de exaltare pentru transformarea care se produce sub ochii noștri, cu alianțe pentru integrare europeană, care ne convingeau că lucrurile vor evolua ireversibil spre spațiul de bunăstare european. Și cât de simplu părea acest traseu pentru R. Moldova în cazul în care am fi avut o clasă politică interesată în implementarea unor angajamente asumate față de partenerii occidentali, care la un moment erau „disperați din cauza luptei dintre Filat și Plahotniuc”, după cum mi-a relatat personal un înalt diplomat european.

Europa ne-a oferit totul pentru a reuși, ca niciodată în istoria noastră europeană. Ne-a dat modele legislative şi instituţionale; ajutor şi asistenţă tehnică; monitorizare şi evaluarea comparativă; consiliere şi înfrăţire instituţională, într-un cuvânt europenizarea, care presupunea, simplu, procese de construcţie, transmitere şi instituţionalizare a regulilor formale şi informale, procedurilor, paradigmelor, politicilor, stilurilor, „felului de a face lucrurile”, a credinţelor şi a normelor comune care sunt iniţial definite şi consolidate în luarea hotărârilor la nivelul UE, iar apoi încorporate în logica discursului intern, a identităţilor, a structurilor politice şi a politicilor publice ale R. Moldova.

Ce au avut în schimb europenii, împreună cu noi, au fost flocăieli între „contrabandistul” Filat și „păpușarul” Plahotniuc, împărțiri secrete de funcții și ministere, furturi și corupție, justiție moartă, procuratură inutilă, iar prin extensie lipsă de funcționalitate a statului de drept, presă manipulată, sărăcie, lipsă de perspective sociale și profesionale pentru tineret, salarii și pensii mizere. Rămân stupefiat, ca mulți dintre voi, că acești oameni insistă să fie reproduși în spațiul public și politic, pretinzând acum funcția de șef al statului, în condițiile în care au avut la dispoziție un termen și jumătate de guvernare pentru a face trecutul sovietic uitat, iar ideea europeană ireversibilă și definitivă, chiar și pentru găgăuzii zăpăciți de propaganda rusă.

Am dat atunci un vot de încredere acestor partide, printr-un gest al absurdului, al preferinței pentru menținerea noastră, chiar dacă aparentă și iluzorie, în spațiul de civilizație europeană. Asta pentru că la acel moment părea că nu aveam alternativă. Acum nu mai avem așteptări de la aceste partide, de multe ori cu greu pot înțelege cum oameni elevați și cultivați, cu prestanță intelectuală și academică, stau într-un partid cu bandiți și foști nomenclaturiști sovietici. Și nu numai că stau, dar și sunt docili în fața acestui mecanism. Plahotniuc și ceea ce noi numim Partidul Democrat, nu este altceva decât o improvizație politică de fațadă pentru o gașcă de bandiți care controlează țara. Indiscutabil că acest om și anturajul său controlează multe în acest pseudostat. Pot numi oamenii lor în toate funcțiile și instituțiile-cheie, pot cocheta cu europenii, pe care-i conving că sunt profund proeuropeni și în absența lor va fi un haos total în țară, iar rușii vor fi a doua zi la Prut, că dacă vine Dodon (pe care Plahotniuc îl controlează și îl manipulează cum vrea), că aceștia a doua zi ne vor duce în uniunea euroasiatică, iar secera și ciocanul socialiștilor sau mitraliera lui Usatâi, vor deveni coșmarul moldovenilor. În același timp îi pot convinge pe ruși că le sunt mari prieteni, că vor mai departe prezența „pacificatoare” la Tiraspol, iar „neutralitatea” este cea mai bună strategie de securitate a R. Moldova, părere în care, fără jenă ideologică sau de orientare externă, au fost de acord cu „socialiștii” lui Dodon și „comuniștii” lui Voronin. Și pe români îi pot zăpăci, sprijinind unionismul, iar unioniștii pot defila masiv pe bulevardul Ștefan cel Mare, fără opoziție și constrângere, lansând slogane pan-românești.

Dar cel mai important, îi pot prosti pe moldoveni, pe noi, pe cetățenii acestei improvizații de stat. Ați vrut, dragi moldoveni, vinovat pentru „jaful secolului”, poftim! Filat – la închisoare! Shor – la închisoare! Platon – la închisoare! Și-i vom ține cât vrem, spre deliciul mai multor pămpălăi care cred că așa s-au spălat pe mâini. În realitate, acest joc de-a pisica și șoarecele, în care noi și restul celor enumerați mai sus (europeni, ruși sau români) suntem evident rozătoare, nu are decât un singur scop și o singură finalitate – menținerea acestui grup mafiot și oligarhic la putere.

Spuneam în ajunul alegerilor din 2014 că ele sunt niște alegeri ale compromisului, iar dacă atunci erau alegeri ale jumătăților de măsură, asiguram că următoarele nu vor mai fi la fel, iar oamenii pe care i-am menționat mai sus nu vor mai fi deja în spectru politic moldovenesc. Și trebuie să admitem că alegerile din 30 octombrie 2016 sunt altceva decât cele din 30 noiembrie 2014. Din mai multe motive, dar cel mai important pentru că europenii, dar mai ales americanii, nu mai sunt așa naivi să-i tolereze pe politicienii răsuflați, așa cum l-au convins pe Lupu și șeful său să se retragă din cursa electorală și să se ducă în pădure, acolo unde le este locul. Pentru că miza regională a acestor alegeri este prea importantă, iar oamenii care au furat bani de la contribuabilul european sau american nu poate fi partener de dezvoltare. Dar și pentru că a venit o nouă generație de politicieni care va face schimbarea. Cea pe care o așteptăm cu adevărat. Prin urmare, mergeți la vot, cititori ai TIMPULUI. Și faceți și alții ca voi să meargă la vot. Pentru că votul de duminică pentru Maia Sandu, ne va oferi senzația că am făcut tot ce ne stă în puterile noastre pentru a face ca speranțele și aspirațiile de integrare europeană să devină în sfârșit realitate. Acum, spre deosebire de 30 octombrie 2014, avem pentru cine vota!