Alecu Reniță: IDEOLOGUL „MOLDOVENISMULUI STATALIST”

Un text mai temeinic și durabil decât „Lumânarea recunoștinței” a scris Alexandru Tănase!

Felicitări, dragă Alexandru, fiindcă ai spus ceea ce breasla scriitoricească (doar 2-3 excepții) s-a făcut a nu înțelege, înșelând „neamul nostru”, cum îi plăcea răposatului să zică „în childuri” și să se ascundă după cuvinte, metafore și parabole. Mulți, foarte mulți l-au idolatrizat pe Ion Druță, fiindcă și ei se regăseau în acel moldovenism deghizat, chiar dacă au schimbat Moscova pe București, iar după ce i-au cântat pe „eliberatorii ruși” și-au redresat vocea și au început să înalțe ode „conducătorilor” de la Chișinău, Academiei Române, revoluționarului Ion Iliescu sau „basarabeanului” Emil Constantinescu, înghesuindu-se pentru a li se recunoaște meritele „românești” și să le dea „Steaua României”(de la Lucinschi până la Marian Lupu și mulți alți pigmei uriași „decorați”, care au năpârlit la comandă).

În afară de rușinosul congres „Casa noastră – Republica Moldova” din anul 1994 binecuvântat de scriitorul sosit de la Moscova, congres care a fost difuzat în spațiul public și se poate cerceta și vedea cine și ce scopuri a urmărit, există o filă aproape total necunoscută din biografia politică a lui Ion Druță – prezența domniei sale, ca deputat din partea Moldovei în Sovietul Suprem al URSS, în Comisia Iacovlev pentru aprecierea Pactului sovieto-german sau așa-numitului Pact Ribbentrop-Molotov (2 iunie 1989 — 24 decembrie 1989). Publicarea proceselor verbale de la ședințele închise (probabil sunt secretizate până în prezent) ar arăta fața adevărată a reprezentaților delegației moldovenești – Ion Druță și Grigorie Eremei, care înțelegeau prea bine că declararea de către Moscova a consecințelor pactului sovieto-german drept nule și neavenite, deschide juridic dreptul Basarabiei (R.Moldova) de a se reîntoarce în România, la Țara-mamă, de unde a fost răpită la 28 iunie 1940. Ceea ce pot deocamdată confirma documentat este că la ședința în plen a deputaților URSS, în timpul dezbaterilor aprinse din 24 decembrie 1989, a vorbit cu demnitate doar Leonida Lari, iar Ion Druță, al cărui cuvânt, prestigiu și nume puteau juca un rol decisiv în rezoluția finală – a tăcut mâlc.

Trecerea intenționată în uitare și condamnare îndelungată a perioadei (1986-1993) de trezire a moldovenilor și revendicarea de către ei a drepturilor naturale și istorice, a permis multor parveniți, oportuniști și profitori să măsluiască adevărul și să prezinte în mod caricatural rezistența și lupta pentru desprinderea de la imperiul răului. Vechea nomenclatură, călăuzită de indicațiile „subdiviziunii moldovenești” a serviciilor secrete de la Kremlin, a amestecat și falsificat evenimentele din istoria recentă a R.Moldova în asemenea hal, încât s-a format impresia că revendicările nu au aparținut poporului, ci unui grup de naționaliști români, care voiau să „trădeze Moldova” ca în 1918 și s-o dea României. Pe acest fundal mizerabil s-a dezvoltat „fauna” corupților, oligarhilor, parveniților, care au format clasa politică de la Chișinău și, de ochii naivilor, au împărțit-o frățește în două tabere – în rusofili și românofili – ambele detestând Unirea în folosul guvernării succesive a R.Moldova.

Ion Druță și-a pus tot talentul, după august 1991, să deturneze Mișcarea de Renaștere Românească și s-o re-ancoreze, sub paravanul „independenței și moldovenismului” în noul-vechiul imperiu rusesc, care a schilodit creierul moldovenilor, i-a lipsit de memoria istorică și demnitatea românească. Ascuns după o operă transformată în mit literar, Ion Druță a avut o contribuție majoră de a-i opri pe moldovenii treziți din „somnul cel de moarte” la Prut, cultivând maselor rusofile sentimentul unui stat moldovenesc independent, care, în esență, nu-i altceva decât o periferică gubernie rusească. Ion Druță nu venea întâmplător, conform unui ritual, la conducătorii moldoveni, legitimându-le guvernarea și oferindu-le ideologia necesară formării națiunii civice moldovenești și construirii statului moldovenesc, independent de România.

Nu am nici cel mai mic interes să diminuez opera literară a scriitorului răposat, însă ar fi nedrept să lăsăm conaționalii să stea în genunchi încă o jumătate de secol, bătând mătănii în fața „Lumânării recunoștinței”. Cu mulțimile intoxicate de miturile sovieto-rusești, cu ideologul moldovenismului statalist Ion Druță în spate, nu poți trece Prutul, oricât de apropiate ar fi malurile. Nu pun punct înainte de a zice – Dumnezeu să-i ierte toate păcatele nevrute!