Alexandru Tănase: Inițiative importante ale reformei justiției, începută acum patru ani, riscă să pice odată cu schimbarea guvernării

Reforma justiției, inițiată inclusiv prin procesul de vetting, riscă să fie „pusă pe pauză”, iar unele aspecte chiar anulate odată cu schimbarea puterii după alegerile din 28 septembrie. De această părere este fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, care dă de înțeles că acest lucru s-ar putea întâmpla din cauza polarizării politice și că nu a existat o „dinamică continuă” în discuțiile cu opoziția parlamentară, care, la început, a susținut ideile de bază ale reformei justiției.
„Reforma justiției a început când funcționa coaliția ACUM-PSRM și procesele de vetting, ideile de bază au fost acceptate și de opoziție. Eu cred că această dinamică trebuia continuată. Astfel, dacă noi ajungem în 28 septembrie și vom asista la o schimbare totală de formulă politică nu exclud că tot ce s-a făcut în ultimii patru ani de zile pe zona reformei judiciare, inclusiv chestii bune care s-au făcut, să fie la pachet toate anulate din simplu motiv că oamenii care s-au aflat atunci în opoziție nu au fost făcuți cumva parte la acest proces, e o polarizare clară. Indiferent de culoarea politică, eu cred că toți vor să aibă judecători independenți, care să nu fie în buzunarul nimănui”, a declarat Alexandru Tănase la emisiunea jurnalistului Gheorghe Gonța.
Amintim că inițiativele de bază din reforma justiției au început în primăvara anului 2022, atunci când în martie Parlamentul a adoptat legea „cu privire la unele măsuri de selectare a candidaților pentru organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor”. După aceasta, a început formarea primei comisii de evaluare în cadrul procesului de vetting.