A plecat din Mangalia și acum joacă pe scena Teatrului Evreiesc de Stat. Când se gândește la teatru, îi vin în minte cuvintele ”energie”, ”iubire”, ”mister” și ”vulnerabilitate”. Indiferent că joacă rolul Halinei din ”Magicianul lui Lublin” sau că încearcă să înțeleagă mecanismul de gândire al Maicii Superioare din ”Tragedie dentară”, actrița își dorește ca publicul să iubească mai mult și să judece mai puțin.

Cum era Anka Levana în copilărie? Cum arătau locurile în care ai copilărit?
Am fost un copil foarte curios, dezordonat, schimbător, hipersensibil, visător și nu m-am schimbat prea mult. Sunt născută și crescută în Mangalia, deci, copilăria mea a fost cu veri superbe și cu ierni îngrozitoare. Mergeam mult la plajă, înotam, citeam, mergeam cu ai mei în Vamă, iubeam petrecerile, poeziile și grădina bunicilor mei. Am avut o copilărie cât se poate de boemă.

Cât de importantă a fost educația pentru tine și cum te-a influențat aceasta în alegerea meseriei?
Am crescut extrem de liber, dar cu principii de viață foarte solide. Am fost educată să respect și să iubesc natura, să ajut, să cunosc cât mai mult și să judec cât mai puțin. Părinții mei sunt medici și cred că există o legătură foarte strânsă între medicină și actorie. Ambele meserii sunt în slujba oamenilor.

Ai vreo amintire care te-a determinat să spui “De mâine sunt actriță”?
Nu-mi amintesc să fi existat un astfel de moment. Cred că lucrurile au mers cumva de la sine. Eu sunt un om foarte schimbător, trăiesc cu puține certitudini această viață, iar una dintre ele este faptul că iubesc tot ce ține de artă. Am făcut pian, balet, vioară, pictură, știam că asta e lumea în care vreau să trăiesc, cu toate riscurile asumate. Mă bucur că a fost să fie teatrul.

”Ar trebui să ne tăiem cablurile tv și să începem să trăim cu adevărat”

Ne poți povesti despre oamenii care te-au influențat în actorie?
Au fost mulți oameni care m-au influențat și aș vrea să menționez câteva nume foarte importante pentru mine: Dan Damian, Adina Cezar, Esther Magyar Gonda, Maia Morgenstern, Cătălina Buzoianu și Alexander Hausvater. Sunt total în dezacord cu cei care afirmă că nu mai avem mentori și repere. Eu cred că avem repere bune și valoroase și mai cred că ar trebui să ne tăiem cablurile tv și să începem să trăim cu adevărat.
Povestește-ne unul dintre momentele dintr-un spectacol care ți se pare că atinge cel mai intens publicul.
Jucam “Păpușarul” în regia lui Al. Hausvater și pentru că decorul era greu de montat și demontat se programau câte trei spectacole pe weekend, respectiv sâmbătă seara, duminică dimineața și duminică seara. O învățătoare a văzut că se joacă la matineu și a crezut că e spectacol pentru copii, astfel încât a cumpărat toate biletele. Ne-am trezit duminică dimineața cu o hărmălaie în foaier și cu un nod în stomac că nu vor înțelege nimic, că sunt mult prea mici, că e un spectacol greu și pentru adulți, că se joacă cu publicul pe scenă și că nu vor sta cuminți etc. Ei bine, în secunda în care a început spectacolul nu s-a mai auzit nimic, au fost atenți, au rezonat cu noi, au înțeles tot și au avut cele mai frumoase reacții. Pentru mine a fost o lecție.

Cum ai descrie omul Anka Levana după ce se lasă cortina?
Când nu sunt la teatru sunt tot în teatre, mă interesează să văd spectacole noi, văd foarte multe filme, merg la expoziții, la concerte și îmi pare rău că nu am mai mult timp liber pentru câte lucruri sunt de văzut. În rest, mă plimb, plantez copaci și sunt super îndrăgostită de București, iar în acest sens mi-am făcut un blog (cotzoblog.ro) prin care încerc să promovez evenimente culturale și locuri faine din oraș. Sunt citadină, mă încarcă energia orașului și sunt printre puținii locatari care rezistă eroic în Centrul Vechi. Asta cred că spune multe despre mine.
Anka a trăit încă de mică într-un mediu divers din punct de vedere cultural. Încă de la școală nu acorda importanță etniei colegului de bancă sau religiei acestuia. Acum, își dorește ca oamenii să fie deschiși, iar atunci când nu sunt, încearcă să le explice punctul ei de vedere.

Cum descrii apartenența la comunitatea evreiască?
Nu știu dacă sunt omul potrivit pentru această întrebare. Eu nu sunt religioasă, nici măcar tradiţionalistă şi nu simt nevoia de “apartenenţă”. Cred cu ardoare în egalitate, cred în natură şi simt că aparţin întregii lumi. Sunt conştientă de faptul că am moştenit spiritul nomad, că mă simt “acasă” peste tot şi nicăieri, dar asta îmi dă uşurinţa de a mă adapta rapid la locuri şi situaţii noi. În acelaşi timp nu aş vrea să neg părţile bune ale comunităţii şi aportul pe care îl are în procesul educaţional. Școala românească are lacune majore la capitolul voluntariat, educaţie civică şi ecologie. M-aş bucura să se inspire din programele comunităţii evreieşti.

În alegerea drumului spre actorie, te-a influențat faptul că aparții unei etnii?
M-a influenţat mult diversitatea culturală în care am crescut şi care m-a ajutat să mă dezvolt armonios. Am învăţat într-o clasă cu copii din toate etniile, cu obiceiuri diferite, cu istorii diferite, dar cu aceleaşi principii şi valori. Noi nu am folosit niciodată termenul de “toleranţă” şi nu-i înţelegeam rostul în contextul dat. Cu ce mă afecta pe mine religia colegului de bancă? Dacă el credea în Allah sau în Batman pentru mine era acelaşi lucru, chiar nu-i vedeam importanța. Nici acum nu o văd, iar arta nu e un domeniu pentru oameni obtuzi sau habotnici.

Au existat momente în care te-ai simțit discriminată din cauza faptului că faci parte din comunitatea evreiască?
Au existat momente în care m-am simţit discriminată, m-am lovit de oameni ignoranţi, inculţi sau răi, dar întotdeauna am reacţionat. Aşa consider eu că e sănătos: să-i explici omului unde greşeşte atunci când greşeala vine din necunoaştere şi să-i arăţi legile atunci când nu consideră că ar fi o greşeală.

”Cred că am o moştenire culturală valoroasă de care ar fi păcat să-mi bat joc”

Faci parte din echipa Teatrului Evreiesc de Stat (TES). Cât de important este pentru tine să joci în piese de teatru care abordează problemele ale trecutului comunității evreiești?
N-aş spune că piesele de teatru în care joc abordează strict probleme din trecutul comunităţii evreieşti. Sunt spectacole care vorbesc despre condiţia artistului, despre conflictul dintre generaţii sau dintre ideologii diferite, despre urmările războiului sau despre probleme de familie. Consider că sunt subiecte universal valabile, care interesează şi astăzi. La fel cum nu cred că Holocaustul e “un subiect evreiesc”, e o filă neagră din istorie la care toată lumea a contribuit, deci ar trebui să ne intereseze pe toţi.

Consideri că există diferențe sau asemănări între a juca o piesă de teatru în limba română și a juca într-o piesă de teatru în idiș?
Bineînțeles că efortul de a juca într-o limbă străină este mult mai mare, mai ales când trebuie să-ţi exprimi gândul într-o limbă pe care nu o cunoşti. Idişul înseamnă germană 80% şi doar 20% ebraică, dar să nu vă imaginaţi că dacă ştiţi germană aţi rezolvat problema. Diferă pronunţia, dulceaţa cuvintelor, muzicalitatea şi prezența ebraismelor. Pare complicat, dar consider că merită efortul.

Crezi că în artă se poate vorbi despre discriminare? Dar, în general, în România?
N-aş vrea să cad în plasa generalizării, faptul că eu m-am lovit de câțiva oameni ignoranţi şi inculţi nu înseamnă că toţi românii discriminează. Cred că există multe mituri şi basme create în jurul etniilor care ar fi cazul să dispară, iar asta se poate realiza printr-o educaţie sănătoasă şi prin studiu.
Chiar dacă sună clișeic, Anka are încredere în generațiile care cresc și vrea ca ele să creadă în propriile puteri. Actrița se gândește la modalități în care să atragă tinerii către teatru și nu ezită să evidențieze problema teatrelor, a galeriilor de artă și a cinematografelor din țară.

Ce sfaturi dai tinerilor la început de drum? Dar celor care vor să urmeze pașii spre scenă?
Eu cred foarte mult în generaţiile care vin după noi, văd din ce în ce mai mulţi adolescenţi superbi. Sunt foarte bine informaţi, ştiu să fie uniţi, să contruiască lucruri împreună, să facă voluntariat sau să lupte pentru o cauză. Nu le-aş da sfaturi, le-aş spune doar să creadă în ei şi în forţa lor.

Cum ar arăta o invitație spre teatru adresată tinerilor din România anului 2016?
Aş vrea să creez un quiz “Află ce spectacol de teatru trebuie să vezi”, cu câteva întrebări relevante despre gusturi şi nevoi. Am observat că joculeţele şi testele au un succes nebun pe Facebook. Trebuie profitat.

Folosind teatrul ca instrument, cum ai putea atrage românii spre a consuma mai multă cultură?
La acest capitol n-aş vrea să mă plâng, avem săli pline şi un public extrem de cald şi de generos. Nu cred că există un dezinteres față de teatru, dar cred că a existat un dezinteres din partea autorităţilor şi aici mă refer la oraşele care nu au acces la cultură şi la zona rurală. Eu trebuia să merg 60 de kilometri până în Constanța să văd un spectacol, iar Mangalia nu e un oraş mic şi sărac. Chiar deloc. Nu spun că în Bucureşti situaţia actuală ar fi roz, e loc de mai multe teatre, dar se închid teatre. Se închid galerii de artă, cinematografe şi ateliere de creaţie. Vezi clădiri istorice lăsate în paragină şi muzee care se degradează. Astea cred că sunt problemele la care ar trebui să găsim soluţii cât mai repede.

Cum vezi pe viitor o creștere a toleranței românilor spre diversitate culturală și spre promovarea minorităților naționale? Consideri că statul român are vreo datorie față de aceste domenii?
Consider că statul român poate sprijini demersuri în acest sens, dar că iniţiativa ar trebui să ne aparţină. E trist faptul că oamenii nu conștientizează importanța diversităţii culturale şi că nu vor să iasă dintr-un pătrăţel în care s-au obişnuit. E trist faptul că judecă ceea ce nu înţeleg şi nu realizează faptul că poţi să găseşti într-o cultură diferită de a ta lucruri care să te îmbogăţească spiritual. Pe ideea asta aş merge.

Interviul realizat de Anca Olteanu pentru revista “Artă în Diversitate”, proiect finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României în cadrul programului PA17/RO13 ”Promovarea diversității în cultură și în artă în cadrul patrimoniului cultural European”.