Apel al unui europarlamentar către Juncker: “Protejați libera circulație!”
“Am transmis Comisiei Europene că securitatea şi liberă circulaţie a cetăţenilor UE nu trebuie să fie privite într-o manieră simplistă: una da, altă nu. Putem să le avem pe amândouă şi este absolut îngrijorător că în contextul crizei migranţilor, Consiliul şi Comisia Europeană asista neputincioase la posibilă dezintegrare a spaţiului Schengen”, a declarat eurodeputata.
“În ultimele luni afluxul de imigranţi care au ajuns în statele membre a crescut exponenţial, depăşind pragul psihologic de un milion la sfârşitul anului trecut. Acest lucru a determinat unele dintre statele membre, cum ar fi Danemarca, Suedia sau Austria să reintroducă temporar controlul la frontiere. Pe termen lung, persistenţa acestor măsuri ar putea pune în pericol viabilitatea Acordului Schengen şi liberă circulaţie a persoanelor şi mărfurilor în UE”, se arată în interpelarea transmisă de Claudia Ţapardel Comisiei Europene. În contextul preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Olanda, Claudia Ţapardel a sesizat lipsa de pe lista de priorităţi a protejării integrităţii şi continuităţii spaţiului Schengen.
“Schengen rămâne o întrebare fără răspuns din partea Consiliului şi Comisiei Europene, nu numai pentru România şi pentru Bulgaria care sunt împiedicate abuziv să între în Schengen, dar şi pentru restul statelor membre care consideră că Europa unită nu poate există fără asigurarea dreptului fundamental la liberă circulaţie pentru toţi cetăţenii săi”, a punctat deputata.
sursa: paginaeuropeana.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!