Arheologii moldoveni au descoperit un SCHELET de circa 3500 de ani
Potrivit Agenției Naționale Arheologice, cercetătorii presupun existența unui complex funerar din perioada preistorică. Recent a fost descoperit un schelet bine păstrat de circa 3500 de ani. Tumulii ar putea ascunde mai multe morminte din epoca bronzului până în epoca medievală.
Anterior, Programul Compact a finanțat cercetările arheologice din apropierea satului Rogojeni, raionul Șoldănești care au dus la descoperirea unor complexe cu o vechime de aproximativ 6500-7000 de ani – o locuinţă de suprafaţă, un bordei și câteva gropi, aparţinând culturii Precucuteni-Tripolie A. Descoperirile includ numeroase vase ceramice de uz comun și de prestigiu frumos decorate cu motive geometrice adâncite, canelate şi imprimate, unelte şi arme de silex, piatră, os și corn, obiecte de podoabă și cult de diferite forme și dimensiuni, întregi și fragmentare.
Conform contractul semnat dintre compania de construcție care reabilitează drumul Sărăteni-Soroca și Agenția Națională Arheologică, săpăturile arheologice vor fi efectuate pe parcursul lunii octombrie, iar până la finele lunii noiembrie materialele arheologice descoperite vor fi prelucrate și va fi elaborat raportul tehnico-științific despre situl arheologic cercetat.
Porțiunea de drum Sărăteni-Soroca face parte din traseul național M2, care asigură legătura Republicii Moldova cu Ucraina. Lucrările de reabilitare a acestui traseu în valoare de circa 99 mil. dolari, care prevăd reconstrucția și modernizarea infrastructurii drumului, au demarat în 2012.
Reconstrucția și modernizarea drumului de 93 de km Sărăteni-Soroca este obiectivul proiectului Reabilitarea drumului în cadrul Programului Compact, finanțat de Guvernul SUA prin intermediul Corporației Provocările Mileniului.
Timpul.md