Cu câteva zile înainte ca primarul din Split, Zeljko Kerum, să anunţe construirea celei mai mari statui a lui Isus pe „riva”, promenada de pe litoralul oraşului aflat sub administraţia lui, la 200 km în nord-est un alt „şerif” local, preşedintele Republicii Srpska, Milorad Dodik, împreună cu arhitectul lui şef „personal”, celebrul regizor Emir Kusturica, a inaugurat şantierul Kamengrad la Višegrad, în Bosnia-Herţegovina. Kamengrad e conceput ca o înşirare de clădiri paseiste de stiluri diverse şi cu un bun gust aproximativ, situate în centrul istoric al Višegradului, pe malurile râului Drina, în apropiere de podul cunoscut mondial datorită romanului lui Ivo Andric (Premiul Nobel pentru Literatură 1961), E un pod pe Drina. Ca un Disneyland local, Kamengrad e presupus să servească drept decor pentru ecranizarea romanului lui Andric. După filmare, această instalaţie în valoare de 30 de milioane de euro ar trebui să devină permanentă şi chiar să înlocuiască imaginea vechiului Višegrad, prea bosniac şi prea ordinar.
Kamengrad şi viitoarea statuie a lui Isus din Split ilustrează perfect mania monumentelor care a cuprins Balcanii în ultimele vremuri. De când armele au amuţit în această parte a lumii, arhitectura a devenit o prelungire a politicii. O politică ce nu se zgârceşte nici la simboluri nici la proporţii. În oraşul Niş, în sudul Serbiei, se ridică „cea mai mare cruce din lume”, la doar câţiva metri de autostrada care trece prin oraş. În Skopje, Macedonia, unde abia s-a terminat instalarea unei oribile piese kitsch, şi anume, un monument de 40 de metri înălţime reprezentându-l pe Alexandru cel Mare (foto) şi care, ca să nu-i provoace pe greci, e numit oficial Călăreţul. În câţiva ani, puterea naţionalistă macedoneană a reuşit să mutileze centrul oraşului Skopje – care e totuşi un exemplu de urbanism modern conceput de către Kenzo Tange după cutremurul din 1960 -, transformându-l într-un parc de sculpturi vulgare reprezentând „eroi naţionali”. Primarul din Split, de altfel, nu doreşte să se oprească la statuia lui Isus, ci ar dori să ridice statui şi Papei Ioan Paul al II-lea, şi primului preşedinte croat Franjo Tudjman…
În societăţile occidentale au fost ridicate monumente în epoca edificării naţiunii (sec. XVIII-XX), pentru a oferi poporului o panoplie de imagini, eroi şi mituri presupuse să-l unească şi să-l facă să uite de diviziuni. Monumentele contribuiau la menţinerea unei fraternităţi ce putea servi drept ciment social şi identitar… În Balcani, monumentele au o funcţie diferită – de a compensa lacunele Istoriei, reale sau presupuse. În Balcani, monumentele urmează logica excluderii Celuilalt. (…) Astfel, operaţiunea Kamengrad în Višegrad nu are alt scop decât de a „purifica” simbolic podul vechi, care rămâne, în ciuda eforturilor lui Emir Kusturica, incorigibil prea otoman. În oraşul imaginat de Kusturica, acest pod nu mai este decât un detaliu în peisaj, un element integrat în naţionalismul sârb. Umilirea Celuilalt, dar şi a-i arăta că nu mai există niciun loc pentru el: acesta este de asemenea şi scopul preoţilor din Herţegovina [partea croată şi catolică din Bosnia] care au „decorat" Mostar-ul cu o pădure de cruci şi turnuri de clopot , ca să depăşească numărul şi înălţimea minaretelor locale!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
