Armata Națională a Moldovei a primit drone de recunoaștere letone

Armata Națională a Republicii Moldova a primit drone de recunoaștere produse de o compania letonă Atlas Aerospace. Acestea sunt destinate misiunilor de supraveghere și recunoaștere.
Dronele au fost utilizate recent într-un exercițiu militar la care au participat cadeți ai colegiului Academiei Militare „Alexandru cel Bun” din Chișinău, precum și militari din cadrul batalionului de destinație specială „Fulger”.
Controverse legate de producătorul Atlas Aerospace
Compania Atlas Aerospace a fost implicată anterior într-un conflict cu fundația caritabilă ucraineană „Come Back Alive”. În iulie 2022, organizația a comandat 100 de drone pentru Forțele Armate ale Ucrainei, în valoare de aproximativ 5 milioane de euro.
În aprilie 2023, directorul fundației, Taras Chmut, a declarat că producătorul nu și-a îndeplinit integral obligațiile contractuale.
Acesta a afirmat că situația nu fusese încă pe deplin rezolvată și a descris colaborarea drept o experiență extrem de negativă, menționând că există întrebări serioase și pretenții majore față de producător pentru neîndeplinirea completă a obligațiilor asumate.
Ulterior, compania Atlas Aerospace a declarat pentru presa ucraineană că, începând din 2023, lucrează la îndeplinirea obligațiilor asumate față de fundația „Come Back Alive” și că a ajuns la acorduri cu Taras Chmut pentru finalizarea livrărilor.