Social

Asistenții medicali din grădinițe ar putea trece în subordinea Centrelor medicilor de familie

Scopul acestei reforme este de a rezolva problema lipsei asistențelor medicali și a salariului mizer. Totodată, autorii documentului spun că, astfel, calitatea produselor în grădinițe va fi controlată mai bine.

În Capitală, 11 din cele peste 160 de grădinițe duc lipsă de asistenți medicali. Problema este și la această instituție din sectorul Botanica.

În această situație, părinții copiilor își fac grijă pentru sănătatea micuților săi:

"În grădinițe trebuie să fie asistenți medicali, pentru că micuții se îmbolnăvesc des, mai ales toamnă. Primăvara apar virozele. Trebuie să fie cineva măcar să le măsoare febră".

Autorii proiectului susțin că după aprobarea documentului, salariul personalului medical în grădiniţe se va dubla. Deputaţii speră că astfel va fi rezolvată şi problema lipsei cadrelor. Totodată, autorităţile cred că în urma acestei reforme, produsele alimentare care sunt livrate în grădiniţe, vor fi verificate mai bine.

"Nu vor mai fi în subordinea directorilor de grădinițe și atunci mai eficient vor controla în comisia de triere când vor fi recepționate alimentele, vor trece cursuri de calificări, va fi rezolvată și o altă problemă atunci când pleacă în concediu", a subliniat Lilian Carp, deputat PL.

Ministerul Sănătății salută iniţiativa şi propune ca asistenții medicali să fie angajați în grădinițe prin rotație.

"Rolul asistentului medical va fi nu neapărat la primirea alimentelor pentru copii, dar la asigurarea calității nutrienților pe care copiii primesc – unu. Și doi: va exista raportarea a fiecărui caz de îmbolnăvire", a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.

Nu se cunoaște în câte grădinițe din țară lipsesc asistenți medicali. În total, în Moldova sunt aproape 1500 de instituţii de învăţământ preşcolar, care sunt frecventate de 150 de mii de copii.

Sursa: Publika.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *