Actualitate

ATACUL lui Mihai Bendeac la adresa Stelei Popescu: Cum a UMILIT-O pe marea actriță

 Mihai Bendeac a reacționat exterm de nepotrivit, după ce Stela Popescu a spus că nu-l place. "Mie nu îmi place Mihai Bendeac deloc, deși îl socotesc un băiat foarte talentat. Nu-mi place drumul acesta pe care l-a luat. Orice prost de pe stradă poate să facă de-astea, nu un artist, deși am auzit că a fost un student eminent la teatru. Nu știu cum să vă spun, nu e chiar să placă la toată lumea", au fost cuvintele care au stârnit mânia lui Bendeac.

„Stela Popescu este al treilea artist de revistă al României după Mircea Crișan și Constantin Tănase. Lăsând la o parte faptul că, o jumătate din carieră, a ales să o petreacă alături de un submediocru fiert pe bani, o invit să aleaga pe "oricine" de pe stradă care să joace în teatru Richard al III-lea și, în TV, să scrie/joace/realizeze 1.200 de momente dintre care îmi permit să spun că, bă, p..a mea, măcar 30%!chiar ok. Respect etern Doamna Stela! #dropthemike”, scria, pe 25 octombrie, Bendeac.

Azi, în ziua în care Stela Popescu a murit, actorul și-a exprimat regretul. ”Astăzi, s-a reunit cel mai bun, frumos și fermecător cuplu de artiști din Istoria României.

Drum bun, doamna Stela. Multumim!”, a postat Mihai Bendeac.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *